Author Archives: Centrul PAX

Fobia socială nu este același lucru cu timiditatea

Psiholog Claudia Găgeanu

Autor

Psih. Claudia Găgeanu

Psiholog clinician și psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


timiditatea_nu_este_fobie_sociala

Timiditatea ar putea fi confundată cu fobia socială pentru că ambele presupun o anumită doză de reticență față de situații sociale, însă ele diferă din mai multe puncte de vedere relevante:

  • Timiditatea este definită ca ”inhibiție comportamentală” și ține de temperamentul cu care ne naștem. Atunci când întâlnesc situații sau persoane noi, persoanele timide sunt uneori reticente, neliniștite sau ”rușinoase”, însă pot trece de sentimentul de discomfort și se adaptează bine mediului.
  • Fobia socială, pe de altă  parte, este o tulburare de anxietate care produce dizabilitate, deoarece afectează viața persoanei pe plan social, profesional etc. O persoană cu anxietate socială va suporta cu greu situații în care anticipează că va fi evaluat, chiar în viața de zi cu zi. În consecință, pentru a evita emoțiile intens negative pe care le resimte în situații sociale, va evita pe cât posibil și va găsi justificări pentru neimplicarea sa. – pentru detalii, citiți articolul despre Fobie socială.

De exemplu, în urma unei prezentări de proiect în fața echipei de lucru:

O persoană timidă și-ar spune probabil: ”M-am bâlbâit puțin la început, dar apoi a mers bine, cred că i-am convins!” În contrast, o persoană cu fobie socială și-ar aminti experiența de vorbit în public astfel: ”A fost îngrozitor, m-am bâlbâit încontinuu, am arătat ca un prost, sigur n-au înțeles nimic. Nu trebuia să fiu eu cel care prezintă, am dat-o în bară!”

În SUA, s-a pus problema dacă fobia socială (tulburarea de anxietate socială) nu este cumva o patologizare a timidității normale, cu scopul de a crește vânzările de medicamente. Un grup de cercetători de la Institutul Național pentru Sănătate Mentală (NIMH) din Maryland (SUA) și-a propus ca obiectiv să investigheze:

  • în ce măsură timiditatea se suprapune cu anxietatea socială
  • cum diferă timiditatea de anxietate socială în ceea ce privește (1) caracteristicile socio-demografice (ex. gen, vârstă), (2) afectarea funcționării în viața de zi cu zi și (3) prezența altor tulburări psihiatrice asociate (comorbitități)
  • cât tratament medicamentos se prescrie în cazul timidității sau fobiei sociale.

Rezultatele studiului desfășurat în 2011 pe un eșantion de 10.123 de adolescenți cu vârste între 13-18 ani sunt prezentate mai jos:

grafice_timiditate_fobie_sociala

  • 46% dintre tineri se autodescriu ca fiind timizi și 8.6% din totalul tinerilor au fobie socială evaluată în mod clinic;
  • doar 12% din tinerii timizi și 5.2% dintre tinerii non-timizi au și fobie socială;
  • fetele sunt mai timide decât băieții, dar fobia socială apare cu aceași probabilitate la fete și băieți;
  • copiii de vârstă mai mică sunt mai timizi decât cei mai mari, dar mai mulți adolescenți suferă de fobie socială decât copiii mai mici (tulburarea se instalează, de regulă, mai târziu);
  • copiii cu fobie socială resimt o afectare mai intensă la școală, la muncă, în relațiile familiale și în viața socială decât copiii timizi sau copiii care nu au probleme de acest gen;
  • copiii timizi nu sunt mai afectați în aceste domenii decât copiii non-timizi;
  • copiii cu fobie socială au mai multe tulburări asociate: anxietate, tulburări de dispoziție (ex. depresie), comportament opoziționist și sfidător, consum de substanțe, decât copiii timizi și cei fără probleme de acest gen;
  • deși resimt afectare intensă, copiii cu fobie socială nu este mai probabil să caute tratament medical pentru problema lor. 2,3% din copiii cu fobie socială și 0,9% din copiii timizi au primit medicație în ultimul an (Paroxetină);

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Pediatrics și poate fi consultat gratuit aici: click pentru articol.

Concluziile la care au ajuns cercetătorii sunt că fobia socială apare și în absența timidității, iar timiditatea apare și fără fobie socială. Cu alte cuvinte, este foarte probabil ca timiditatea și fobia socială să fie independente. Mai mult, cele două apar mai degrabă izolat, decât împreună.

Copiii cu fobie socială sunt mai vulnerabili decât copiii timizi pentru alte tulburări emoționale și comportamentale sau pentru consum de substanțe (alcool, droguri). Pe de altă parte știm că timiditatea în copilăria timpurie se asociază cu o rată scăzută a acestor probleme.

Nu este mai probabil ca adolescenții cu fobie socială să fie sub tratament medicamentos, în comparație cu alți adolescenți de vârsta lor. Acest lucru pune sub semnul întrebării ideea conform căreia fobia socială este de fapt o timiditate patologizată pentru a crește vânzările de medicamente.

Stresul posttraumatic și consumul de alcool în rândul studenților: un cerc vicios

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


anxietate_alcoolStudii recente publicate în revistele de specialitate, arată trei lucruri îngrijorătoare despre sănătatea mentală a studenților:

  • 9% din studenți prezintă simptome de tulburare de stres posttraumatic (TSPT) și nu urmează un tratament;
  • studenții cu simptome TSPT consumă alcool mai frecvent și au o tendință mai mare de a face abuz de alcool;
  • consumul excesiv de alcool agravează simptomele de TSPT, iar agravarea TSPT se asociază cu o creștere a consumului de alcool, formând astfel un cerc vicios.

Studiile au fost realizate de un grup de cercetători americani de la Universitatea Buffalo. De ce s-a urmărit relația dintre tulburarea de stres posttraumatic și alcool la studenți? Într-un interviu, Dr. Jennifer Read, cercetător principal, subliniază: „Consumul în exces de alcool este foarte frecvent întâlnit în campusurile universităților și este asociat cu risc crescut de agresiune sexuală, violență interpersonală și vătămări grave, oricare dintre ele putând declanșa tulburarea de stres posttraumatic.” Într-un studiu realizat în 2011 pe un eșantion de 3.000 de studenți (publicat în Psychological Trauma), dr. Read a arătat că aprox. 9% din studenți, predominant femei, prezintă într-adevăr simptome de TSPT și că cel mai des sunt asociate cu expunerea la agresiuni sexuale sau fizice. Într-un alt studiu, în 2012, dr. Read a descoperit că trecerea de la liceu la facultate este asociată cu o accentuare a comportamentelor de risc, precum consumul de alcool în exces sau consumul de droguri.

Într-un studiu longitudinal, publicat în noiembrie 2013, Dr. Read și colaboratorii ei au observat că există o relație bidirecțională între severitatea simptomelor de TSPT și consumul de alcool. Studiul publicat în Journal of Abnormal Psychology, a urmărit aprox. 500 de studenți pe o perioada de 3 ani, începând cu intrarea lor la facultate. Cercetătorii au observat că severitatea simptomelor de TSPT se asociază de-a lungul anilor cu un consum crescut de alcool. Mai mult, consumul îndelungat de alcool se asociază mai departe cu o agravare a simptomelor de TSPT. Aceste rezultate sunt deosebit de importante pentru medicii de familie, consilierii psihologici sau alți profesioniști care lucrează cu studenții.

Relația dintre tulburările cronice de anxietate și abuzul sau dependența de alcool este deja bine cunoscută în literatura de specialitate, dar studiile realizate Dr. Read subliniază importanța luării în evidență a simptomelor subclinice de anxietate, consumul de alcool și interacțiunea dintre cele două. Aceste rezultate îndeamnă serviciile de sănătate mentală să ia măsuri preventive, de evaluare, psihoeducație și consiliere.

Tratamentul fricii… în timpul somnului!

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


trat_frica_somn

Un grup de cercetători de la Universitatea Northwestern din Statele Unite a publicat recent într-una din cele mai prestigioase reviste de știință din lume, Nature Neuroscience, un studiu care demonstrează că fricile pot fi reduse în timpul somnului printr-o procedură experimentală ingenioasă (descrisă mai jos).

Frica față de anumite animale, obiecte, oameni sau situații este o experiență care ne caracterizează pe toți. Frica este o emoție firească care ne protejează de numeroase pericole pe parcursul vieții. Uneori însă frica poate fi exagerată, ca durată sau intensitate, poate provoca discomfort fiziologic și poate tulbura modul de viață, obligând persoana să evite în mod constant confruntarea cu anumite situații. Acesta este cazul fobiilor specifice, o tulburare de anxietate cu prevalență ridicată în rândul populației (6-12%).

Pentru că fobiile apar adesea ca rezultat al unui proces de învățare, tratamentul standard, care are și cea mai mare eficiență (cu rate de până la 90%, în funcție de complexitatea diagnosticului), este expunerea – o procedură psihoterapeutică de „dezvățare” a fricii. Concret, expunerea presupune ca pacientul cu fobie să se confrunte din nou și din nou cu situația care îi produce frică, până când învață că poate să facă față situației și emoției și că pericolul pe care îl anticipase nu este atât de mare. La nivelul creierului, numeroase studii au demonstrat că această procedură terapeutică remodelează activitatea circuitelor nervoase implicate în declanșarea fricii și în controlul emoțiilor.

Expunerea, deși eficientă, nu este un tratament ușor de urmat. Pacienții sunt îndemnați să se confrunte foarte direct cu cele mai puternici frici. De exemplu, o persoană cu fobie de înălțimi, inevitabil, va trebui să se confrunte cu situația de a ieși pe balconul unei cladiri înalte, și să rămână acolo până când frica se reduce la un nivel suportabil – poate dura chiar 30-40 de minute. Este greu de tolerat o astfel de experiență și mulți pacienți o evită, cu toate că înțeleg că le-ar putea face mult bine pe termen lung.

Studiul ingenios al cercetătorilor americani ar putea găsi o soluție pentru această situație. Dr. Katherine Hauner și colaboratorii ei au testat dacă frica poate fi redusă prin expunere, în timpul somnului! – evitând astfel experiența neplăcută a pacienților de a se confrunta, în mod conștient, cu fricile lor.

Cercetări anterioare au demonstrat că în timpul somnului creierul este foarte activ, mai ales în ceea ce privește consolidarea memoriilor (în termeni simpli, memoriile formate în timpul zilei sunt reanalizate, filtrate și întărite în funcție de relevanța lor). Deoarece în timpul consolidării memoriile sunt fragile, orice perturbare a acestui proces ar putea, în consecință, să altereze formarea memoriilor stabile. De exemplu, memoria fricii (faptul că ții minte că trebuie să-ți fie frică de ceva) ar putea fi alterată.

Studiul acestor cercetători s-a desfășurat astfel: Într-o primă etapă, 15 voluntari sănătoși au primit șocuri electrice, de intensitate mică, în timp ce se uitau la anumite imagini (fețe de oameni). Mai mult, odată cu prezentarea fiecărei imagini, participanții erau expuși la o anumită substanță odorantă. Astfel, printr-un proces de învățare de tip asociativ, creierul participanților a făcut următoarea conexiune: o anumită imagine se leagă de un anumit miros și de un șoc electric; alte imagini au alte mirosuri și au sau nu și ele un șoc electric. În scurt timp, participanții au învățat să se teamă de imaginile care s-au asociat cu șocurile, înregistrând reacții de frică chiar și atunci când nu primeau șocuri electrice. Așa se întâmplă și în cazul fobiei, pacienții prezintă adesea reacții de frică în absența fizică a unui pericol.

În etapa următoare, în timp ce participanții dormeau, cercetătorii i-au expus în timpul somnului (mai exact în perioada de somn cu unde EEG lente) la substanța odorantă specifică unei imagini asociate cu șocul electric. Cu alte cuvinte, le “trezeau” cu ajutorul odorantului memoria fricii față de o anumită imagine – dar, deoarece în timpul somnului participanții nu primeau și șocuri electrice, memoria lor era schimbată: imaginea asociată cu acel miros, nu mai primește șoc, prin urmare nu mai necesită o reacție de frică.

A doua zi, voluntarii din studiu au urmărit din nou imaginile asociate în ziua precedentă cu șocuri electrice. Rezultatul este extraordirar, dar oarecum firesc pentru cercetătorii din neuroștiințe: participanții nu mai prezentau reacții de frică față de imaginile la care s-au expus în timpul somnului, cu ajutorul odoranților. Este ca și cum, ar fi făcut o ședință de terapie de tip expunere.

„Lovitura de grație” a acestui studiu vine din observațiile pe care le-au făcut cercetătorii folosind tehnologia RMN funcțional (o metodă de neuroimagistică care îți permite să observi “în direct” activitatea creierului, respectiv care regiuni lucrează mai intens la un moment dat). În urma „antrenamentului” din timpul somnului, a doua zi creierul participanților a înregistrat modificări specifice în regiuni cheie pentru funcționarea emoțiilor și memoriei (mai exact, în amigdală și hipocamp).

De ce funcționează odoranții? Simplu spus, pentru că mirosul, spre deosebire de celelalte simțuri, este mai puțin inhibat în timpul somnului. Mai mult, circuitele neuronale implicate în funcția mirosului sunt puternic interconectate cu cele responsabile de exprimarea emoțiilor și memoria emoțională (ex. amigdala).

Desigur, studiul este de mică amploare, dar Dr. Haunter este încrezătoare că această procedură ar putea fi utilă în viitor pentru tratamentul fobiilor. Este prea mult să credem că tratamentul unei fobii poate să fie realizat exclusiv în timpul somnului, dar cu siguranță vom putea spori efectul psihoterapiei exploatând modul în care creierul își consolidează memoriile în timpul somnului.

Anxietatea: risc mai mare de suicid decât depresia?

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


anxietate_risc_suicid

În Octombrie 2013, patru studii publicate în revista de specialitate Depression and Anxiety au analizat riscul de suicid al persoanelor cu probleme de sănătate mentală. În mod specific, cercetătorii au investigat dacă anxietatea se asociază cu riscul de suicid, măsurat prin gânduri legate de suicid, tentative de suicid sau comiterea suicidului. Mai mult, efectul anxietății asupra riscului de suicid a fost comparat cu cel al depresiei. Desigur, anxietatea și depresia se găsesc cel mai des în comorbiditate la pacienți (în unele studii comorbiditatea, adică prezența simultană a ambelor tipuri de simptome, este aproximată la 60-80%). Cu toate acestea, există proceduri statistice prin care se poate estima asocierea dintre simptomele de anxietate și riscul de suicid, independent de simptomele de depresie, și viceversa. Astfel de proceduri sunt larg utilizate în cercetările din medicină, genetică și psihologie.

Toate cele patru studii au ajuns la concluzia că simptomele de anxietate sunt puternic asociate cu riscul de suicid și în unele chiar mai puternic decât depresia. Primul studiu a fost realizat de un grup de cercetare australian condus de Dr. Philip Batterham pe un eșantion de aprox. 7.500 de oameni, aleși din toate categoriile de vârstă. Rezultatele au arătat că incidența acuală a gândurilor legate de suicid și a diagnosticului de depresie majoră depinde mai mult de simptomele de anxietate (23% și 45%) înregistrate cu 4 ani în înainte, decât de simptomele de depresie (16% și 35%).

Al doilea studiu, realizat de cercetători americani sub conducerea Dr. Holly Wilcox de la Universitatea de Medicină Johns Hopkins, a analizat riscul de suicid în rândul a 1.433 de oameni cu depresie majoră recurentă (DMR). Ipoteza cercetătorilor a fost că diagnosticul suplimentar de TSPT („tulburare de stres posttraumatic”, o tulburare de anxietate asociată cu expunerea la un eveniment traumatic) oferă un risc crescut pentru suicid la aceste persoane. Într-adevăr, cei 14.3% de oameni diagnosticați cu DMR și TSPT au prezentat o incidență crescută a tentativelor de suicid, iar analizele statistice au confirmat faptul că TSTP constituie un factor de risc independent pentru suicid.

Studiul publicat de Dr. Zimri Yaseen și alți cercetători americani a analizat riscul de suicid în rândul a 2.864 de oameni cu depresie, uitându-se în mod specific la rolul simptomelor de panică, adică la atacuri de panică recurente și teama persistentă că aceste atacuri vor produce moartea. Rezultatele arată că simptomele de panică evaluate cu trei ani înainte se asociază cu riscul actual de suicid al acestor persoane. Analize statistice de profunzime au arătat că teama de a muri este factorul cheie care se asociază cu riscul crescut de ideație suicidară și tentative de suicid.

Al patrulea studiu este o meta-analiză realizată de un grup de cercetare american condus de Dr. Zhen Wang de la Clinica Medicală Mayo. Cercetătorii au analizat 42 de studii publicate în literatura de specialitate, cuprinzând un total de aprox. 310.000 de participanți din mai multe țări. Studiile au fost selectate pentru analiză dacă cercetarea efectuată a fost corectă metodologic și dacă a vizat relația dintre anxietate și riscul de suicid. Pe baza acestei meta-analize, autorii au putut trage concluzia că pacienții cu anxietate au un risc crescut de suicid, atât în ceea ce privește gândurile legate de suicid (risc de 2.89 ori mai mare), cât și în ceea ce privește tentativele de suicid (risc de 2.47 ori mai mare) și comiterea suicidului (risc de 3.34 ori mai mare). Riscul de suicid a fost asociat cu fiecare tip de tulburare de anxietate, cu excepția tulburării obsesiv-compulsive. Trebuie menționat faptul că gradul de încredere în aceste rezultate este totuși moderat, dat fiind că cele 42 de studii analizate sunt foarte diferite metodologic și toate prezintă anumite limite.

Desigur, concluzia generală susținută de aceste studii nu este că trebuie să dăm mai puțină importanță depresiei decât anxietății atunci când vorbim de riscul de suicid. Combaterea depresiei este o metodă bine stabilită în comunitatea știițifică ca fiind eficientă în reducerea acestui risc. Studiile semnalează nevoia prioritară ca programele de prevenție a suicidului să ia serios în considerare evaluarea și tratamentul simptomelor de anxietate, nu doar a celor de depresie. De asemenea, este un semnal de alarmă pentru profesioniști:  evaluarea riscului de suicid în rândul persoanelor cu probleme de anxietate (nu doar depresie) este deosebit de importantă.

Anxietatea cronică se asociază cu risc crescut de AVC

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


stroke

Un grup de cercetare american de la Universitatea Pittsburgh a publicat recent în prestigioasa revistă medicală STROKE un studiu prospectiv care arată că anxietatea cronică se asociază cu un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC), independent de alți factori de risc.

AVC este desigur una dintre cele mai grave boli cardiovasculare, constituind a patra cauză de mortalitate datorate unei boli medicale conform American Stroke Association. În Romania, statisticile din 2004 ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că mortalitatea datorată AVC-ului este de 157.9 la 100.000 de oameni. Această valoare este foarte ridicată, plasând țara noastră pe locul 19 din 191 de țări privind rata de mortalitate. Conform acelorași statistici, în SUA mortalitatea este de doar 30.4 (locul 185).

„Care este legătura dintre anxietate și ACV?”  – aceasta este întrebarea de la care a pornit Dr. Maya Lambiase și colaboratorii ei. Cercetătorii au analizat datele acumulate de la un eșantion de 6.000 de oameni pe o perioadă de peste 22 de ani, cu privire la starea lor de sănătate somatică și mentală. Cercetătorii s-au uitat în mod special la relația dintre nivelurile de anxietate înregistrate pe parcursul anilor și incidența AVC-urilor în această populație (au fost 419 cazuri). Rezultatele arată că nivelurile ridicate de anxietate menținute pe parcursul anilor se asociază destul de puternic cu prevalența AVC-urilor. Îngrijorător este faptul că persoanele foarte anxioase, comparativ cu cele puțin anxioase, au un risc cu 33% mai mare de a avea un AVC. Depresia și anxietatea sunt tulburări cu rate foarte mari de comorbiditate, dar relația anxietate-AVC este semnificativă statistic independent de nivelurile de depresie – cu alte cuvinte, anxietatea este un factor de risc independent.

Studiul nu permite însă cercetătorilor să afirme dacă anxietatea are un efect direct asupra riscului de AVC sau mai degrabă unul indirect. De exemplu, rezultatele studiului arată totodată că fumatul și inactivitatea fizică se întâlnește mai frecvent în rândul persoanele cu anxietate crescută. Acești factori comportamentali sunt deja bine cunoscuți în comunitatea medicală ca factori de risc importanți pentru AVC. Este de așteptat ca studiile viitoare să clarifice aceaste rezultate.

Într-o notă încurajatoare, articolul semnalează cititorilor că anxietatea este o problemă emoțională și comportamentală MODIFICABILĂ, prin urmare riscul de AVC asociat anxietății poate fi redus semnificativ prin procedurile deja validate de psihoterapie cognitiv-comportamentală. Într-un interviu despre studiul publicat, Dr. Lambiase spune că rezultatele subliniază nevoia prioritară ca medicii de familie să dețină cunoștințele și instrumentele necesare pentru a evalua și trata din timp problemele de anxietate ale pacienților lor. „Chiar și o creștere modestă în scorurile de anxietate se asociază cu o creștere a riscului de AVC, prin urmare o educație mai bună cu privire la managementul anxietății este importantă”.

Rezumatul studiului poate fi consultat online la:

http://stroke.ahajournals.org/content/early/2013/12/19/STROKEAHA.113.003741.abstract