Confucius, despre perseverența în inutilitate

Iată una din învățăturile minunate ale lui Confucius. Unul din motivele pentru care anxietatea se cronicizează în viața noastră este deoarece acționăm în mod repetat prin strategii ineficiente de control emoțional: evităm situațiile care ne par inconfortabile, evităm să ne gândim la lucrurile care ne sperie, evităm să vorbim cu persoanele care ne intimidează, renunțăm să ne mai atingem scopurile care cer confruntarea cu fricile noastre. Facem toate aceste lucruri ca să scăpăm de anxietate, dar ceea ce obținem în schimb este o viață plină de temeri și constrângeri. Trebuie să reflectăm din când în când asupra obișnuințelor noastre! Nu persistăm oare să facem ceva ce ne aduce mai multă suferință pe termen lung? Până când vom continua să evităm confruntarea cu temerile noastre în speranța că într-o zi poate ceva se va schimba de la sine, prin trecerea timpului? Evitarea nu este o soluție pentru anxietate. Rezultatul pe care îl dorim nu se obține prin evitare. Trebuie să ne schimbăm acest obicei și să o facem acum – în momentul în care ne-am dat seama că perseverăm în inutilitate.

Citat Confucius

Leave a Reply