Epidemiologia tulburărilor de anxietate

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


Tulburările de anxietate sunt tulburările mintale cel mai frecvent întâlnite în populația generală; au vârsta de debut cea mai mică și prezintă cea mai mare rată de comorbiditate, atât între ele, cât și cu alte tipuri de tulburări mintale.

  • Fobiile specifice reprezintă tulburările de anxietate cu cea mai ridicată prevalență pe parcursul vieții, având rate de 6-12%.
  • Fobia socială este a doua cea mai frecvent întâlnită tulburare de anxietate, cu o rată de până la 10%, dar cu o variație interculturală considerabilă. De exemplu, fobia socială este mai frecvent întâlnită în America de Nord decât în vestul Europei.
  • A treia cea mai frecvent întâlnită tulburare de anxietate este sindromul posttraumatic (PTSD), care prezintă de asemenea o variație ridicată la nivel internațional. PTSD are o prevalență mai mare în țările implicate în conflicte armate sau care au o rată ridicată de violență interpersonală, precum Statele Unite, dar și în țările în care accidentele rutiere sunt mai frecvente, precum țările în curs de dezvoltare. Prevalența PTSD în vestul Europei este de 1-2%, de 6-9% în America de Nord și peste 10% în țările în care există violențe de lungă durată între secte.

Celelalte tulburări de anxietate au o prevalență de până în 5%:

Numeroase studii epidemiologice evidențiază faptul că vârsta de debut a tulburărilor de anxietate precede adesea debutul celelalte tulburări mintale, precum tulburări afective, tulburări de comportament disruptiv, psihoze și abuz de substanțe.

  • Debutul fobiilor specifice este de regulă în copilărie.
  • Fobia socială și nevroza obsesiv-compulsivă debutează de regulă în adolescență sau la începutul vârstei adulte.
  • Tulburarea de panică, agorafobia și anxietatea generalizată prezintă o variație considerabilă a vârstei de debut, însă cel mai adesea aceste tulburări debutează la începutul celei de-a 2-a decade de viață.
  • PTSD prezintă cea mai mare variație a vârstei de debut (dat fiind că expunerea la evenimente traumatice poate apărea pe tot parcursul vieții), dar în majoritatea cazurilor aceasta depășește vârsta de debut a celorlale tulburări anxioase.

Pentru mai multe informații puteți accesa gratuit capitolul “Epidemiology of Anxiety Disorders” de Kessler, Ruscio, Shear și Wittchen (2010) publicat în 2010 în volumul “Behavioral Neurobiology of Anxiety and Its Treatment”

Leave a Reply