Presiunea de a fi constant conectaţi la reţelele de socializare i-ar putea face pe adolescenţi mai anxioşi şi deprimaţi

Un studiu prezentat în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Britanice de Psihologie din 2015 susţine că nevoia de a fi în permanenţă disponibili şi de a răspunde 24/7 la mesajele şi notificările primite pe conturile de pe reţelele de socializare poate duce la depresie, anxietate şi la o scădere a calităţii somnului în rândul adolescenţilor.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii Dr. Heather Cleland Woods şi Holly Scott de la Universitatea din Glasgow  au aplicat chestionare unui număr de 467 de adolescenţi. Acestea erau menite să investigheze utilizarea în general a reţelelor de socializare, cât şi utilizarea acestora pe timpul nopţii. În plus, au fost măsurate şi calitatea somnului, stima de sine, anxietatea, depresia şi nivelul de implicare emoţională a adolescenţilor respectivi în reţelele de socializare. Gradul de implicare emoţională este relaţionat cu presiunea resimţită de a fi disponibili nonstop şi anxietatea de a nu răspunde imediat la ceea ce s-a postat sau la mesajele pe care le primesc.

Rezultatele indică faptul că utilizarea în general a reţelelor de socializare şi utilizarea pe timpul nopţii a acestora împreună cu gradul de implicare emoţională au fost relaţionate cu o calitate a somnului mai scăzută, stima de sine diminuată şi un nivel ridicat de anxietate şi depresie.

Deşi utilizarea în general a retelor de socializare afectează calitatea somnului, se pare că cei care sunt conectaţi pe timpul nopţii sunt cei mai afectaţi. Aceste rezultate sunt şi mai evidente în cazul persoanelor care sunt mai implicate emoţional.

Dr. Cleland Woods explică faptul că adolescenţa este o perioadă caracterizată printr-o vulnerabilitate crescută pentru apariţia depresiei şi a anxietăţii, iar o calitate slabă a somnului poate contribui la dezvoltarea acestor probleme. Există tot mai multe dovezi care susțin legătura dintre utilizarea reţelelor de socializare şi alterarea stării de sănătate, în special în timpul adolescenţei, însă cauzele sunt încă necunoscute.

Astfel, anxietatea şi depresia se pot accentua în timpul adolescenţei în rândul celor care utilizează reţelele de socializare pe timpul nopţii, mai ales dacă aceştia sunt foarte implicați emoţional şi se simt presaţi să răspundă la orice mesaj, la orice oră. Această relaţie pare să fie mediată şi de afectarea calităţii somnului.

Referinţe:

British Psychological Society. (2015, September 11). Pressure to be available 24/7 on social media causes teen anxiety, depression: The need to be constantly available, respond 24/7 on social media accounts can cause depression, anxiety.