Tag Archives: anxietate sociala

Formarea relațiilor interpersonale în anxietatea socială: rolul emoțiilor pozitive și al anxietății

Psiholog Alina Buza

Autor

Psih. Alina Buza

Psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro

Persoanele care suferă de anxietate socială întâmpină adesea dificultăți serioase în formarea și menținerea relațiilor interpersonale: formarea unor prietenii, consolidarea unei relații de cuplu sau comunicarea la locul de muncă pot fi pline de provocări. Teama de a nu fi judecați de ceilalți, standardele exagerate autoimpuse privitoare la interacțiunile cu aceștia și autodevalorizarea constituie "zgomotul de fond" al fiecărei interacțiuni.

Percepția unei legături sociale și motivația de a se angaja în interacțiuni sociale viitoare cu o anumită persoană sunt factori importanți pentru formarea unei noi relații sociale. Aceștia ar putea fi influențați de anxietatea și emoțiile pozitive trăite în decursul unei interacțiuni.

Datele din literatura psihologică arată că anxietatea și emoțiile pozitive îndeplinesc funcții importante în formarea sau deteriorarea relațiilor sociale.

  • În cazul persoanelor cu anxietate socială, frica de evaluare negativă și respingere declanșează anxietatea. Anxietatea alimentează comportamentele de evitare care, la rândul lor, limitează oportunitățile de interacțiune și inhibă capacitatea de a se conecta cu ceilalți în timpul unei întâlniri. Cu alte cuvinte, anxietatea ridicată scurtcircuitează procesele de dezvoltare a prieteniei. Prin urmare, ar fi de aștepat ca reducerea anxietății să faciliteze formarea relațiilor interpersonale.
  • Date din studiile despre dezvoltarea relațiilor, realizate pe oameni din afara ariei clinice, au arătat că experiențele emoționale pozitive cresc dorința unei persoane de a se angaja în activități sociale, încurajează comportamentul de explorare și formare a unor relații noi și cresc sentimentul de conexiune cu alții. Persoanele cu anxietate socială însă trăiesc emoții negative ridicate și, în plus, au foarte puține emoții pozitive în interacțiunile sociale. Emoțiile pozitive scăzute care acompaniază anxietatea socială ar putea interfera cu dezvoltarea sentimentului de conexiune cu ceilalți și ar putea descrește motivația persoanei cu anxietate socială de a căuta interacțiuni viitoare. Prin urmare, ar fi de aștepat ca sporirea emoțiilor pozitive să faciliteze formarea relațiilor interpersonale.

Pornind de la aceste date Taylor, Pearlstein, & Stein (2017) și-au propus să afle:

  1. Cum se schimbă starea afectivă (emoțiile pozitive și anxietatea) în procesul de formare a unei relații și dacă aceste schimbări influențează dezvoltarea ulterioară a sentimentului de conexiune cu partenerul de conversație în cazul persoanelor cu anxietate socială?
  2. În ce măsură schimbările în starea afectivă (emoțiile pozitive și anxietatea) în decursul unei sarcini de formare a unei relații prezic dorința participantului de a-și angaja partenerul de conversație în activități sociale viitoare?
  3. În ce măsură schimbările la nivelul emoțiilor pozitive și anxietății contează pentru sporirea sentimentului de conexiune și a motivației de abordare viitoare?

Astfel, 56 de persoane care îndeplineau criteriile clinice de diagnostic pentru tulburarea de anxietate social au participat la o sarcină de laborator, validată anterior, care presupunea formarea unei relații sociale (cu un asistent de cercetare).

Pentru a se cunoaște mai bine, participanții și asistentul au răspuns pe rând unui set de șase întrebări, construite astfel încât conținutul emoțional solicitat să crească gradual. Pe parcursul desfășurării sarcinii cercetătorii au măsurat: (1) emoțiile pozitive (plăcerea), (2) anxietatea, (3) sentimentul de conexiune cu celălalt și (4) motivația de interacțiune viitoare cu partenerul de conversație.

În urma experimentului a reieșit că:

  • Starea afectivă a persoanelor cu anxietate socială s-a schimbat în decursul conversației: au resimțit mai multe emoții pozitive (plăcere) iar anxietatea a scăzut.
  • Pe măsura ce interacțiunea a progresat participanții au raportat un sentiment tot mai ridicat de conexiune cu partenerul de conversație. Creșterea emoțiilor pozitive și descreșterea anxietății au prezis creșteri ulterioare ale sentimentului de conexiune.
  • Persoanele cu fobie socială care au resimțit o creștere a plăcerii în decursul interacțiunii și la finalul conversației au arătat o motivație ridicată de a-și angaja partenerul de conversație în interacțuni sociale viitoare.
  • Creșterea emoțiilor pozitive a avut o influență mai puternică decât descreșterea anxietății asupra creșterii ulterioare a sentimentului de conexiune precum și a motivației de a-și implica partenerul în activități sociale viitoare.

Așadar, unul dintre cele mai supărătoare efecte ale anxietății sociale este afectarea relațiilor interpersonale. Descoperirile din acest studiu sugerează că, pe lângă intervențiile centrate pe reducerea anxietății, intervențiile care încurajează creșterea emoțiilor pozitive sunt fundamentale pentru formarea relațiilor interpersonale în cazul persoanelor cu tulburare de anxietate socială.

Bibliografie

Taylor, C. T., Pearlstein, S. L., & Stein, M. B. (2017). The affective tie that binds: Examining the contribution of positive emotions and anxiety to relationship formation in social anxiety disorder. Journal of Anxiety Disorders, 49, 21-30.

Anxietatea socială și comunicarea online. Tehnologia ne aduce mai aproape sau ne îndepărtează?

Psiholog Doris Rogobete

Autor

Psih. Doris Rogobete

Psiholog clinician

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro

Secolul comunicării și al revoluției tehnologice a adus după sine o dezvoltare a mediilor de comunicare online, care au devenit repede una dintre cele mai populare și mai larg răspândite moduri de interacțiune socială. În timp ce pentru unele persoane comunicarea online reprezintă o prelungire, o completare a relațiilor formate față-în-față și un mod de a extinde cercul relațiilor deja existente, pentru altele, mediul online înlocuiește interacțiunea tradițională, față-în-față, oferind protecție de riscurile pe care situațiile sociale directe le aduc.

anxietate_sociala_social_media_adolescentiAnxietatea socială este unul dintre factorii care pot determina oamenii să se retragă în spatele ecranului, în spatele unor poze de profil reușite și a unor răspunsuri bine gândite, compuse cu timp, în defavoarea interacțiunilor tradiționale față-în-față, spontane, imprevizibile și supuse scrutării celorlalți. Numeroase studii, printre care și cel al lui Weidman și colaboratorii (2012), scot la iveală faptul că persoanele cu anxietate socială utilizează frecvent mediile de socializare online ca substitut pentru relaționarea față în față, dar și ca o modalitate de a le evita și de a-și regla fricile pe care le trăiesc în situațiile sociale reale.

Ce anume îi face pe cei care se simt inconfortabil în situații sociale să apeleze la mijloacele media pentru a relaționa cu ceilalți? Weidman și colab. (2012) identifică 3 caracteristici ale comunicării online care o fac calitativ diferită de comunicarea față în față:

[1]. Anonimitatea și dezindividualizarea – mediul online nu forțează individul să dezvăluie mai multă informație personală decât este dispus să o facă. Așadar, mediul online este propice pentru detașarea de propriile defecte percepute și accentuarea acelor trăsături și caracteristici personale favorabile. Se controlează astfel în mai mare măsură evaluările pe care ceilalți le fac și opiniile pe care aceștia le formează.

[2]. Indicii vizuale și auditive reduse (importanța scăzută a aspectului fizic) – atunci când suntem față în față cu cineva, o mare parte a impactului pe care mesajul nostru îl are asupra interlocutorului vine din indicii non-verbali pe care îi afișăm (aspectul nostru, gestica, tonul vocii, ritmul în care vorbim etc.). Pentru că scoate din ecuație aceste neajunsuri, mediul online reduce presiunea resimțită în interacțiune și permite o comunicare mai dezinvoltă.

[3]. Comunicare asincronă – situațiile sociale față în față sunt dinamice, necesită spontaneitate și răspuns imediat, caracteristici care pot precipita manifestări ale anxietății sociale precum bâlbâitul, răspunsurile fugare și incomplete sau nepotrivite. În contrast, în mediile de comunicare online nu există o presiune explicită pentru a da un răspuns imediat. Astfel, persoana are răgazul de a gândi un răspuns potrivit și a-l pune în cuvinte care să transmită mai bine mesajul dorit.

Pentru că își doresc să transmită o imagine pozitivă despre sine, persoanele cu anxietate socială vor căuta acele medii în care riscurile sociale sunt minime, adică acolo unde pot fi relativ siguri că pot transmite imaginea pe care și-o doresc, controlând informația disponibilă despre ei. Ei își protejează astfel sinele de posibilele efecte negative ale interacțiunilor cu ceilalți. Mediul de comunicare online permite toate aceste lucruri și contribuie astfel la creșterea încrederii pe care o au persoanele cu anxietate socială în abilitatea lor de a se prezenta într-un mod mai favorabil, generând astfel acele opinii pozitive pe care le doresc.

adolescenta_telefonÎn plus față de caracteristicile mediului online care permit controlul informațiilor disponibile, cercetătoarea Tamyra Pierce de la Universitatea de Stat California descoperă într-un studiu din 2009 și alte motive pentru care oamenii cu anxietate socială aleg să comunice mai ales prin intermediul tehnologiei, începând acest comportament încă din adolescență. Aceste medii de comunicare joacă un rol dublu, permițând oamenilor să evite acele aspecte sociale care îi deranjează (evaluarea directă, scrutării celorlalți, presiunea de a răspunde, roșeața, bâlbâielile, limitările fizice și interpersonale pe care le percep), în timp ce le satisface nevoia de apartenență și contact social și le crește încrederea în abilitatea de a comunica cu ceilalti. La acestea se adaugă și suportul social pe care oamenii îl percep ca venind din mediul online și care substituie, în parte, suportul social venit din relațiile față în față.

Ca urmare a tuturor acestor factori, persoanele cu anxietate socială se simt mai confortabil să discute online decât față-în-față, sunt mai dispuse să vorbească despre sine prin acest canal, resimt mai multă întimitate în comunicare și mia puțină presiune socială.

adolescent_telefonÎn ciuda acestor efecte favorabile și a funcției pozitive pe care substituirea interacțiunilor față-în-față cu cele online le poate avea, persoanele cu anxietate socială care preferă comunicarea online nu se simt neapărat mai bine din punct de vedere psihologic. Dimpotrivă, datorită faptului că aceste persoane tind să se focalizeze mai mult pe sine, pe protecția propriului sine de amenințări sociale și mai puțin pe ceilalți (ex. răspund mai puțin la auto-dezvăluirile celorlalți), ei pot părea distanți și detașați chiar și în conversațiile online și pot provoca mai puțină satisfacție și mai puține emoții pozitive interlocutorilor. Aici se adaugă și faptul că persoanele cu anxietate socială scrutează mereu mediul social (online) pentru detectarea unor posibile amenințări din partea celorlalți și reacționează imediat (deseori negativ) la percepția unor asemenea stimuli. Toate aceste lucruri îi poate face parteneri de conversație mai puțin doriți, iar șansele legării unor relații mai apropiate mai mici. Reacțiile negative pe care ceilalți le afișează chiar și în mediul online pot spori astfel sentimentul de izolare socială pe care persoanele cu această fobie îl resimt deseori și scad starea de bine a acestora, ne spune același studiu al lui Weidman și colaboratorii (2012).

 Anxietatea socială a mai fost asociată și cu folosirea problematică a internetului, caracterizată de inabilitatea de a controla timpul petrecut online (pe chat sau în jocuri online) și retragerea comportamentală în cazul în care accesul la internet nu este posibil. La rândul lor, aceste reacții aduc după sine performanțe mai slabe la școală și la serviciu și funcționare socială mai redusă, așa cum arată Prizant-Passal, Shechner & Aderka într-un studiu din 2016. În spatele acestor comportamente stă de cele mai multe ori gândul, comun în anxietatea socială, că persoana nu poate fi iubită, respectată și apreciată la adevărata-i valoare decât în mediul online, unde are ocazia să își exprime atuurile, fără a fi cenzurat de ceilalți.

O altă fațetă întunecată a alegerii de a substitui interacțiunile față-în-față cu comunicarea online este ilustrată de un grup de cercetătoare americane conduse de Anna Vannucci. Acestea au realizat un studiu în care descriu unul din efectele negative pe care folosirea mediului online de interacțiune le poate avea asupra stării de bine mentale a persoanei – stresul. Mediul de socializare online poate întări evaluările negative pe care persoanele cu anxietate socială le fac despre sine prin feedback-ul negativ pe care îl facilitează (ex. Comentarii nefavorabile la postări), prin înlesnirea cyber-bullying-ului (ca efect negativ al dezindividualizării și anonimității pe care mediul online le permite) și prin faptul că creează contextul unor comparații sociale nefavorabile (ex. Acces mai ușor la viețile decupate ale celorlalți care par mai fericiți, mai bogați, mai performanți etc.). În plus față de aceste elemente interpersonale, mediul online declanșează un răspuns de stres sau anxietate datorită faptului că supraîncarcă informațional persoana, punând-o mai tot timpul în contact cu evenimente stresante care s-au întâmplat altora, accentuând presiunea de a menține informațiile de pe profile la zi și de a ține pasul cu comunicarea ce are loc în timp ce persoana este offline.

În ciuda potențialelor efecte negative pe care le poate avea, preferința persoanelor cu anxietate socială pentru mediul online poate fi folosită în avantajul lor, cu scopul de a-i ajuta să treacă peste inhibiția lor în medii sociale și să se deschidă în fața celorlalți fără a fi paralizați de teama de a fi evaluați negativ. Este vorba despre tratamentul psihologic cognitiv-comportamental, transpus în mediul online de terapeuți experți. Numeroase studii au arătat eficiența acestui tip de terapie în reducerea simptomelor de anxietate socială și creșterea calității relațiilor interpersonale pe care foști pacienți le formează mai departe. Pentru mai multe informații, vizitați platforma de terapie online – PAXonline.ro.

Bibliografie

  1. Caplan, S. E. (2007). Relations among loneliness, social anxiety, and problematic Internet use. CyberPsychology & Behavior, 10(2), 234-242.
  2. Pierce, T. (2009). Social anxiety and technology: Face-to-face communication versus technological communication among teens. Computers in Human Behavior, 25(6), 1367-1372.
  3. Prizant-Passal, S., Shechner, T., & Aderka, I. M. (2016). Social anxiety and internet use–A meta-analysis: What do we know? What are we missing?. Computers in Human Behavior, 62, 221-229.
  4. Vannucci, A., Flannery, K. M., & Ohannessian, C. M. (2017). Social media use and anxiety in emerging adults. Journal of Affective Disorders, 207, 163-166.
  5. Weidman, A. C., Fernandez, K. C., Levinson, C. A., Augustine, A. A., Larsen, R. J., & Rodebaugh, T. L. (2012). Compensatory internet use among individuals higher in social anxiety and its implications for well-being. Personality and Individual Differences, 53 (3), 191-195.

 

Rolul tatălui în apariția anxietății sociale la copii – protecție și/sau vulnerabilitate?

Psiholog Doris Rogobete

Autor

Psih. Doris Rogobete

Psiholog clinician

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro

        Anxietatea socială la copii și adolescenți, la fel ca multe alte probleme de sănătate mentală, este rezultatul unei colecții de factori care acționează împreună. Dintre aceștia, un rol important îl joacă comportamentul părinților, care poate fi atât un factor de protecție, cât și de vulnerabilitate în dezvoltarea copiilor. Când vorbim de comportamentul părinților, trebuie să luăm în considerare desigur o gamă largă de acțiuni, precum: modelarea, încurajările, supra-protecția, intruzivitatea sau controlul, acceptarea, sprijinul, respingerea, promovarea evitării, interpretările despre anumite evenimente/întâmplări, validarea emoțiior, emoțiile exprimate, atașamentul, conflictul marital și problemele psihologice ale părinților.

        Mamele și tații formează un sistem dinamic în creșterea copiilor lor, sistem în care fie unul compensează pentru comportamentele celuilalt, fie comportamentele celor doi se întăresc reciproc. Ambii părinți joacă un rol important în dezvoltarea copiilor, dar rolurile lor sunt diferite, ceea ce înseamnă că modul în care părinții influențează dezvoltarea copiilor este diferit.daddy

        Până în prezent, studiile din psihologie au acordat mai multă atenție rolului pe care mamele îl joacă în dezvoltarea problemelor psihologice la copii. Tații, pe de altă parte, au fost neglijați de cercetători. În ultimii ani însă tot mai multe studii încep să investigheze și acest segment al mediului de creștere al copilului: relația cu tatăl și dezvoltarea socio-emoțională a copilului.

Tatăl în haine de cavaler

        Rolul obișnuit al taților în interacțiunea cu copiii pare a fi ușor diferit de cel al mamelor. O sinteză teoretică realizată de Bögels & Phares (2008) a evidențiat faptul că tații par a avea un rol important ca parteneri de joacă pentru copii lor, ei petrecând mult mai mult din timpul lor cu copiii jucându-se, spre deosebire de mame, care au mai mult un rol de îngrijire și susținere. Jocul este important pentru că poate duce la dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor. Spre exemplu, jocurile mai active, mai agitate și mai dure cu tatăl învață copilul să fie competitiv fără a fi agresiv, contribuie la dezvoltarea abilității copilului de a face lucrurile singur, de a explora mediul și crește încrederea lui în sine prin faptul că îl învață cum să îi mențină pe ceilalți implicați în activități sociale. Jocurile cu tații promovează o atitudine activă, competitivă, independentă și curioasă a copiilor, ceea ce face bine dezvoltării cognitive și sociale a acestora. În plus, copiii care se joacă mai mult cu tații par a fi mai protejați de efectul fricii de separare de părinți la vârste mici, de frica de străini și de noutate.

        Pe lângă rolul lor ca parteneri activi de joacă, Majdandžić și colaboratorii săi arată într-un studiu din anul 2014 că tații care își provoacă mai mult copiii în timpul interacțiunii lor într-un mod jucăuș, nu ostil sau agresiv, încurajează copilul să iasă din zona lui de confort, luând în considerare în același timp și limitele lui. Acest comportament provocator la nivel socio-emotional se poate manifesta ca tachinare, invitarea copilului să intre în competiție cu tatăl („Haide să vedem care termină primul!”), înfrângerea blândă a copilului sau propunerea de a folosi o jucărie într-un mod neconvențional. Prin faptul că lărgește limitele de confort ale copilului, acest comportament al tatălui pare să scadă inhibiția comportamentală socială a acestuia (un factor de risc pentru anxietate socială) jumătate de an mai tarziu, în special dacă copilul este primul născut al familiei.

        Tot legat de inhibiția comportamentală a copiilor, se pare că un comportament patern mai puternic și care impune mai multe limite tendinței copilului de a evita situațiile inconfortabile este asociat cu inhibiție comportamentală mai scăzută a acestora. Acest stil se caracterizează prin mai puțină îngăduință pentru evitare și mai multe încurajări pentru explorarea mediul și depășirea atitudinii retrase față de lume. Astfel, copilul dobândește mai multă încredere în abilitatea lui de a face lucrurile singur și se confruntă mai ușor cu situații sociale cu care nu este obișnuit. În contrast, aceeași atitudine afișată de mamă poate face copilul să simtă anxietate și nesiguranță, mama fiind percepută predominant ca o bază de siguranță la care copilul se poate întoarce atunci când se confruntă cu experiențe neplăcute.

        Relația de atașament cu tatăl poate contribui la rându-i la protecția copilului în fața anxietății sociale, prin efectul pe care îl are asupra abilității copilului de a se descurca singur în diverse sarcini și asupra încrederii copilului în propriile abilități. Dacă tatăl reușește să stabilească o legătură securizantă cu copilul, acesta din urmă pare a se implica în situații sociale noi, mai degrabă decât a le evita, și pare a stabili relații mai sigure cu cei de aceeași vârstă mai târziu, în adolescență.

Relația cu tatăl ca vulnerabilitate

        În vreme ce unele comportamente și atitudini ale taților acționează ca un scut pentru copil, protejându-l împotriva anxietății sociale și factorilor care ar putea încuraja dezvoltarea ei, altele pot avea un efect invers. Un astfel de element cu două tăișuri este reacția pe care tatăl o afișează în situații posibil periculoase sau traumatizante. Același studiu al lui Bögels & Phares (2008) arată faptul că unii copiii anxioși iau mai mult în considerare răspunsul taților în situații străine sau posibil amenințătoare, pentru a decide dacă situația este periculoasă și dacă ar trebui evitată. Acest lucru este legat la rândul său de dezvoltarea ulterioară a anxietății sociale sau a unei alte tulburări de anxietate (ex. PTSD).

        Acest fenomen este frumos ilustrat și într-un experiment realizat in anul 2011 de Bögels, Stevens & Majdandzic´ (2011). Acești cercetători au cerut copiilor să își imagineze că sunt în diferite situații sociale în timp ce mamele sau tații lor răspundeau într-o manieră anxioasă din punct de vedere social sau într-un mod încrezător. Copiii cu anxietate socială au fost mai puternic influentați de reacțiile taților decât de cele ale mamelor. Aceștia au simțit anxietate socială mai ridicată dacă tatăl a reacționat în acest fel și mai puțină anxietate socială dacă tatăl a reacționat într-o manieră mai încrezătoare. Răspunsul mamei, în contrast, nu a influențat semnificativ nivelul anxietății raportat de către copii mai anxioși. Ceea ce este și mai interesant este faptul că cei cu anxietate socială scazută au fost mai influentați de reacția mamei decât de cea a tatălui în situația socială imaginată. Prin urmare, este posibil ca tații să aibă abilitatea de a crește încrederea copiilor anxioși în diverse situații sociale.

        Reversul medaliei cu privire la acest lucru este situația în care tatăl suferă la rândul său de anxietate socială. Astfel, din cauză că acești copiii sunt mai atenti la semnalele taților pentru a interpreta pericolul din situații externe, necunoscute, anxietatea socială a tatălui poate transmite copilului mesajul că situațiile sociale sunt amenințătoare și că ar trebui să se teamă de ele. Ca urmare, copilul unui tată anxios poate exprima la rândul său teamă în situații sociale.

        Și relația cu tatăl are de suferit în cazul în care acesta are o problemă de anxietate socială. Copiii care au tați cu fobie socială percep relațiile lor cu ei ca fiind mai puțin calde și mai conflictuale.

        Nu este neapărat necesar ca tatăl sau mama să sufere de anxietate socială pentru a transmite copilului această problemă prin comportamentul lor. În unele cazuri, anumite comportamente ale părinților pot favoriza apariția anxietății sociale în absența unui diagnostic personal. Greco & Morris (2002) au arătat faptul că un comportament non-verbal care este caracterizat de control excesiv afișat de tată într-o sarcină de realizare a unei figurine origami a fost asociat cu anxietate socială la copii de 10-14 ani. Această latură de control nu trebuie să fie evidentă, ci poate lua nuanțe mai subtile precum oferirea ajutorului nesolicitat sau excesiv, întreruperea copilului atunci când încearcă să rezolve singur o problemă sau când lucrează la o sarcină provocatoare pentru el, pentru a-i oferi explicații pe care nu le-a cerut sau pentru a-i indica un mod mai bun de a o îndeplini. A interfera în procesul de lucru al copilului îi poate comunica neîncrederea părinților în abilitățile și competențele lui referitoare la sarcina pe care o realizează. Ca urmare, copilul învață că nu se poate descurca singur în anumite situații și astfel evită să exploreze și să interacționeze cu mediul în care crește. În timp, acest lucru duce la dezvoltarea mai slabă a abilităților sociale ale copilului, ceea ce crește probabilitatea de a dezvolta anxietate socială.

        Un studiu inclus în aceeași sinteză a lui Bögels & Phares din anul 2008 a făcut comparație între comportamentul verbal al părinților unor copii cu anxietate și cel al părinților unor copii fără anxietate în timpul completării unui puzzle. Autorii au observat că, de regulă, tații și mamele copiilor cu anxietate socială folosesc mai mult feedback negativ decât pozitiv și îi ghidează mai puțin (le oferă mai puține explicații și sugestii) decât părinții copiilor fără anxietate socială.

        Prin urmare, tații copiilor cu anxietate îi controlează mai mult fizic/comportamental, interferează mai mult cu activitatea lor, le oferă mai puțin ghidaj (prin sugestii și explicații) și sunt mai rigizi. Aceste comportamente reflectă nuanțe diferite ale controlului excesiv prin care un părinte îi poate transmite copilului îndoieli cu privire la competența lui în sarcina pe care o realizează. Dacă aceste comportamente se repetă și în situații sociale, copiii învață treptat să nu aibă încredere în propriile abilități de a relaționa cu ceilalți și vor dezvolta în timp anxietate socială în interacțiunile cu ceilalți.

        În concluzie, relația cu tatăl poate contribui la dezvoltarea anxietății sociale sau poate proteja copilul de această problemă prin efectul pe care îl are asupra abilităților copilului de a interacționa cu ceilalți și a se descurca în situații sociale. Impunerea unor limite evitării copilului, încurajarea lui pentru a explora dincolo de zona lui de confort, implicarea în creșterea lui, căldura manifestată în relație cu copilul, susținerea autonomiei copilului și controlul propriilor anxietăți sunt toate elemente care acționează ca un scut împotriva dezvoltării anxietății sociale, dacă sunt manifestate de tată. Dacă aceste comportamente lipsesc sau tatăl prezintă un diagnostic de anxietate socială sau manifestă un control excesiv există un risc crescut pentru apariția în timp a anxietății sociale la copil.

Bibliografie

  1. Bögels, S. M., & Perotti, E. C. (2011). Does father know best? A formal model of the paternal influence on childhood social anxiety. Journal of Child and Family Studies, 20(2), 171-181.
  2. Bögels, S., & Phares, V. (2008). Fathers’ role in the etiology, prevention and treatment of child anxiety: A review and new model. Clinical psychology review, 28(4), 539-558.
  3. Greco, L. A., & Morris, T. L. (2002). Paternal child-rearing style and child social anxiety: Investigation of child perceptions and actual father behavior. Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment, 24(4), 259-267.
  4. Majdandžić, M., Möller, E. L., de Vente, W., Bögels, S. M., & van den Boom, D. C. (2014). Fathers’ challenging parenting behavior prevents social anxiety development in their 4-year-old children: A longitudinal observational study. Journal of abnormal child psychology, 42(2), 301-310.
  5. Bögels, S., Stevens, J., & Majdandžić, M. (2011). Parenting and social anxiety: Fathers’ versus mothers’ influence on their children’s anxiety in ambiguous social situations. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 52(5), 599-606.

Atașamentul anxios, anxietatea socială și depresia – cum se leagă ele și unde putem interveni?

Psiholog Simona Călinici

Autor

Psih. Simona Călinici

Psiholog clinician și psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


fig_atasament_anxios_anxietate_sociala_depresie

Înainte de a vedea care este legătura între stilul de atașament, anxietatea socială și depresie, este bine să definim, pe scurt, acești termeni.

Stilul de atașament este un tipar general de interacțiune socială și de reglare emoțională care caracterizează un anumit om. Acesta se formează în copilăria mică, în relație cu persoana care îngrijește copilul, și ține cont de temperamentul copilului și responsivitatea acestei persoane la nevoile lui. Stilul de atașament poate fi de mai multe feluri.

De exemplu, copilul poate învăța devreme în cadrul relației cu mama că este iubit, acceptat și ajunge să își mențină această stabilitate emoțională și dacă există momente în care nu i se răspunde prompt la solicitări. Sau, dimpotrivă, copilul poate învăța că nu este suficient de iubit, de valoros, că trebuie să câștige mereu atenția și dragostea celuilalt, că modul în care i se răspunde la nevoi este fluctuant și poate să-l facă să sufere, chiar să se simtă abandonat.

Primul stil de atașament se numește securizant și se aproximează că poate fi întâlnit la 60% din oameni. Al doilea stil de atașament prezentat mai sus se numește nesecurizant, de tip anxios. Există și un alt stil de atașament nesecurizant, de tip evitativ, caracterizat de comportamente de detașare emoțională sau de neimplicare în relația cu mama, pentru a evita frustrările sau alte emoții negative (despre acesta vom vorbi în alt articol).

În general, fiecare om prezintă o combinație a celor 3 stiluri de atașament, dar unul predomină pe termen lung, având o stabilitate de 70% de-a lungul vieții.

Anxietatea socială este una dintre cele mai frecvente probleme de anxietate și, probabil, cea mai bine cunoscută. Este vorba de frica de a te face de râs în public, în situații sociale sau de performanță. Aceasta poate duce la dificultăți în a cunoaște persoane noi, a te adresa unor persoane cu autoritate, a merge la petreceri, a mânca/bea în public, dar mai ales la dificultăți de a desfășura activități în public, precum: a lua cuvântul într-o ședință, a ține o prezentare, un discurs sau a adresa întrebări într-un grup de oameni. Intensitatea stărilor de anxietate poate fi atât de mare încât persoana ajunge evite sistematic astfel de situații, cu riscul deteriorării funcționării sociale și profesionale. Puteți consulta aici o descriere pe larg a anxietății sociale: Anxietate socială: cauze, simptome, tratament

Despre depresie, în acest articol este relevant să subliniem că se caracterizează printr-o stare de tristețe accentuată, lipsă de interes, oboseală și dificultăți de concentrare. Aceste simptome sunt susținute de o serie de gânduri negative greu de depășit pe care persoana le are despre sine, despre ceilalți si despre viitor, precum și de comportamente de evitare și de izolare socială. Depresia este o problemă care însoțește frecvent anxietatea socială și interferează cu rezolvarea problemelor de anxietate, dacă nu este și ea abordată în terapie.

Un studiul realizat în 2001 de o echipă de psihologi de la Universitatea Columbia din New York a arătat că persoanele diagnosticate cu anxietate socială pot fi împărțite în două grupuri în ceea ce privește stilul de atașament: o mare proporție (peste 60%) prezintă un stil de atașament de tip anxios, iar ceilalți un atașament securizant.

Pacienții din primul grup prezintă un nivel mai ridicat de anxietate, mai multe comportamente de evitare, o rețea socială mai redusă, simptome de depresie mai accentuate și o satisfacție mai redusă față de viață în general. Totodată aceștia au mai multe probleme în relațiile romantice, sunt în mai mare proporție singuri sau divorțați.

În schimb, persoanele cu anxietate socială, dar care prezintă un stil de atașament securizant, deși întâmpină dificultăți sociale, raportează un nivel relativ normal de funcționare și satisfacție în relațiile romantice și sunt mai puțin vulnerabile la depresie.

Cu alte cuvinte, stilul de atașament poate fi un predictor bun pentru modul în care persoanele cu anxietate socială își stabilesc relațiile apropiate și pentru severitatea simptomatologiei în general.

Cercetătorii au explicat acest aspect prin strategiile diferite pe care oamenii le adoptă în relațiile apropiate în funcție de stilul de atașament. După cum sugerează chiar de inițiatorul teoriilor atașamentului, J Bowlby (1973), persoanele cu atașament anxios consideră că “lumea este un loc impredictibil și inconfortabil, în care trebuie fie să lupte, fie să se retragă”.

Cei care aleg sa lupte dezvoltă o strategie de compensare – gândesc că trebuie să depună multe eforturi ca să merite dragostea și atenția celorlalți. Astfel, aceste persoane prezintă predominant anxietate de performanță, tendințe spre perfecționism și pot funcționa relativ bine din punct de vedere social, romantic, profesional, însă cu costuri emoționale destul de ridicate.

Cei ce aleg retragerea socială sunt însă cei mai afectați. Evitarea cronică a situațiilor care provoacă anxietate duce în timp la amplificarea anxietății și a problemelor asociate, accentuarea sentimentului de singuratate și instalarea depresiei.

Unde putem interveni?

În primul rând, prin programe de parenting părinții pot învăța cu ghidarea unui specialist cât este de important atașamentul și cum pot să dezvolte un stil de atașament securizant la copiii lor. Există deja astfel de programe și în România care au înregistrat rezultate bune. De exemplu, la Cluj-Napoca, Centrul Ceica desfășoară periodic programe de educație parentală: Cercul siguranței

În al doilea rând – în educația publicului larg , pentru a recunoaște din timp stilul de atașament anxios, tulburările de anxietate legate de situații sociale, strategiile de evitare  și a interveni înainte de a se asocia cu deteriorarea funcționării sociale , profesionale și depresie.

În al treilea rând – în promovarea autocunoașterii și optimizării relațiilor de cuplu prin adaptarea interacțiunilor  sociale și romantice la stilurile de atașament ale celor doi.

Nu în ultimul rând, în cadrul psihoterapiei anxietății sociale, pentru că atunci când este asociată cu atașament anxios progresul este mai lent și importanța relației terapeutice  este mult mai mare.

Bibliografie:

Eng, W., Heimberg, R. G., Hart, T. A., Schneier, F. R., & Liebowitz, M. R. (2001). Attachment in individuals with social anxiety disorder: the relationship among adult attachment styles, social anxiety, and depression. Emotion1(4), 365.

Articolul poate fi consultat online: click aici.