Tag Archives: diagnostic

Anxietate generalizată

Ce este Anxietatea generalizată?

Anxietate generalizata

Anxietatea generalizată se referă la îngrijorări excesive şi incontrolabile privind evenimente de viată cotidiene, chiar dacă nu există sau există doar puţine motive pentru îngrijorare. Aceasta apare la 5-9% din populaţie, iar incidenţa este de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi. Anxietatea generalizată debutează de regulă în adolescenţă sau la începutul vârstei adulte.

Desigur, toată lumea îşi face griji la un moment dat în privinţa sănătăţii, banilor şi problemelor de familie sau altor lucruri. Aceaste îngrijorări, deşi ne produc o stare neplăcută de anxietate, ne pot ajuta să căutăm şi să găsim soluţii pentru problemele pe care le întâmpinăm. Persoanele cu anxietate generalizată sunt însă extrem de îngrijorate vizavi de mai multe aspecte ale vieţii, adesea resimţind anxietate crescută faţă de pericole nerealiste, evenimente care au o probabilitate foarte mică de apariţie sau care nu pot fi niciodată controlate de acţiunile unui om (ex. catastrofe naturale, criza financiară etc.). Aceste persoane întâmpină dificultăţi mari în îndeplinirea sarcinilor de la locul de muncă şi acasă sau le este greu să se bucure de viață și de relațiile cu ceilalți, deoarece:

  • nu îşi pot controla grijile constante. Majoritatea persoanelor își pot “pune grijile deoparte” atunci când au nevoie să-și focalizeze atenția și resursele pe o sarcină prioritară. În schimb, persoanele cu anxietate generalizată, o dată ce au început să se îngrijoreze de un lucru, au mari dificultăți de a-și refocaliza atenția asupra altor sarcini. Din cauza acestor dificultăți, adesea performanţa lor la locul de muncă este deteriorată.
  • sunt permanent agitaţi şi nerăbdători, deoarece sunt copleşiţi de griji. Având în vedere că se îngrijorează în legătură cu evenimente din viitor, acestea implică mereu un nivel de incertitudine. Incertitudinea viitorului nu poate fi niciodată eliminată, ci doar tolerată. Persoanele cu anxietate generalizată nu pot însă tolera lipsa de certitudine în ceea ce privește evenimentele negative pe care şi le imaginează. De aceea se află mereu într-o stare de aprehensiune și se consumă încercând să găsească răspuns la şiruri lungi de întrebări de tipul: “Dar dacă se întâmplă …asta?” “Și dacă se întâmplă și … asta?”
  • sunt obosiţi tot timpul, au o stare de slăbiciune din cauza consumului de energie ridicat pe care le reclamă ingrijorările constante;
  • nu se pot relaxa, au dificultăţi la adormire sau la trezire, fiindcă percepând constant că o situatie periculoasă este iminentă, sunt mereu în suspans, stare care nu le permite să se relaxeze;
  • întâmpină probleme de concentrare, din cauza oboselii, dificultăţilor de somn şi îngrijorărilor permanente;
  • au simptome somatice: nod în gât, tensiune musculară, migrene, simptome gastrointestinale etc.;
  • sunt iritabili, fiind într-o stare de tensiune prelungită;
  • consideră că totul va merge rău, ceea ce îi determină să fie hipervigilenţi, adesea nemaiputând să se bucure de viaţă, fiind mereu atenţi la potenţialele pericole.

Persoanele cu anxietate generalizată se regăsesc adesea într-o spirală vicioasă, deoarece iniţial îşi fac griji în legătură cu o problemă specifică (ex. o sarcină la serviciu: “Dacă nu termin până mâine ce am de făcut?”), apoi escaladează această problemă la una ipotetică/mai puţin probabilă (ex. „Ce mă fac dacă nu termin sarcina şi sunt concediat? … şi nu o să am bani să plătesc facturile? …” etc.), iar acest proces continuă până ajung să se îngrijoreze în legătură cu probleme tot mai puţin probabile. Starea lor de anxietate escaladeză progresiv, atât datorită scenariilor negative imaginate, cât și datorită percepției că nu își pot controla lanțurile de îngrijorări. Anxietatea și îngrijorările sunt obositoare, le cauzează probleme de somn, stări de iritabilitate, agitație, probleme de concentrare, dureri somatice. Mai departe, aceste simptome îi împiedică cu atât mai mult să îşi îndeplinească sarcinile cotidiene, ceea ce le oferă mai multe motive de îngrijorare.

De exemplu, o persoană care se bucura de plimbări lungi prin parc sau făcea sport în mod regulat renunță la aceste activități din cauza îngrijorărilor persistente că s-ar putea să fie jefuit sau că s-ar putea răni sau îmbolnavi. Astfel ea renunţă la o activitate care îi făcea plăcere şi care contribuia semnificativ la calitatea vieţii sale. Sau, un alt exemplu, o mamă le interzice copiilor să iasă în parc la joacă deoarece se îngrijorează că ar putea să fie răpiţi sau loviți de o bicicletă sau s-ar putea lovi cu mingea. Din cazuza acestor restricții relaţia mamei cu copiii este tensionată și devine o sursă de insatisfacție față de propria viață.

Anxietatea cronică poate fi epuizantă pe termen lung și restrânge foarte mult gradele de libertate pentru decizii și activități. Mai mult, convingerea susținută că lumea este plină de pericole, iar propriile capacități sunt insuficiente pentru a le face față, poate lăsa persoana lipsită de speranță în ceea ce privește viitorul. Din aceste motive, depresia este o problemă frecvent întâlnită la persoanele cu anxietate generalizată – după unele studii, comorbiditatea celor două tulburări ajunge până la 60%.

Anxietatea generalizată este o tulburare cronică, însă oscilează în intensitate pe parcursul vieţii – de obicei simptomele se înrăutăţesc în perioadele de stres (ex. schimbarea condițiilor de muncă, evenimente majore în familie, apropierea unor termene importante). Diagnosticul de tulburare de anxietate generalizată poate fi stabilit atunci când distresul cauzat de îngrijorările constante afectează puternic desfăşurarea activităţilor zilnice, viaţa socială, profesională şi alte domenii importante de funcţionare şi, de asemenea, când calitatea vieţii este deteriorată semnificativ.

Dacă aceste lucruri ți se par familiare și ești îngrijorat că ai putea să ai simptomele anxietății generalizate, un bun instrument de evaluare a simptomelor de anxietate poate fi accesat gratuit aici: Clinica PAX: Diagnostic și evaluare psihologică online.

Revino la Cuprins


Cum apare Anxietatea generalizată?

Dacă înțelegem cauzele anxietății generalizate, atunci înțelegem cum putem să o tratăm. Întâi trebuie să fim conștienți de faptul că nu există un singur factor care să explice întreg tabloul clinic al TAG. Așadar, putem vorbi de factori generali de vulnerabilitate (adică factorii care predispun unele persoane să dezvolte anxietate generalizată de-a lungul vieții), factori specifici (care în prezent explică prezenţa sau severitatea simptomelor de anxietate) și factori de menținere/cronicizare (care nu determină în mod direct anxietatea generalizată, dar pe termen lung mențin sau agravează simptomatologia).

1. Care sunt factorii generali?

Cercetările arată că istoricul familial joacă un rol foarte important în dezvoltarea anxietății generalizate. Astfel, persoanele ai căror părinți sau rude au această tulburare, au o probabilitate de 5 ori mai mare de o dezvolta, deși mecanismele genetice care cresc vulnerabilitatea pentru dezvoltarea tulburării de anxietate generalizată nu s-au identificat cu exactitate.

Un alt factor de vulnerabilitate este neuroticismul care este o trăsătură de personalitate manifestată prin a tendința unor persoane de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe simptome somatice (corporale) în perioade de stres. Studiile genetice efectuate pe adulți tineri și de vârstă mijlocie au arătat că există o relatie pozitivă foarte puternică între neuroticism și tulburarea de anxietate generalizată.

Este cunoscut faptul că anumiți factori de mediu pot predispune persoanele spre tulburări de anxietate – de exemplu: evenimentele negative din copilărie, precum neglijarea sau abuzul din partea părinților, depresia mamei sau divorțul, pot crește riscul de apariție a tulburării de anxietate generalizată la vârsta adultă, dar și a altor tulburări de anxietate sau depresie. De asemenea, expunerea prelungită la evenimentele stresante de viață s-au dovedit a avea un impact puternic asupra dezvoltării acestor tulburări. (pentru mai multe detalii despre impacul evenimentelor de mediu asupra simptomelor de anxietate și depresie de-a lungul vieții, accesează gratuit articolul lui Kendler din 2011 publicat în Psychological Science)

2. Care sunt factorii specifici?

Un factor specific important în tulburarea de anxietate generalizată îl reprezintă îngrijorările frecvente pe care persoana le are față de diverse probleme actuale din rutina zilnică. Aceste îngrijorări apar tot mai des și devin tot mai intense. Persoana simte că nu iși poate controla gândurile ceea ce duce la niveluri înalte de distres şi probleme de adaptare la cerințele vieții de zi cu zi.

Un alt factor care predispune persoana la dezvoltarea acestei tulburări este îndreptarea atenției mai ales pe evenimente negative de viață și frica de anumite senzații și simptome bazate pe interpretarea persoanei că acestea au consecințe fizice, sociale sau psihologice catastrofice. Totodată faptul că persoana se gândeşte în mod repetat la posibilele pericole şi la implicaţiile pe care acestea le pot avea, proces care se numeşte ruminaţie, contribuie la apariţia anxietăţii generalizate.

Pacienţii care suferă de o tulburare de anxietate generalizată prezintă un nivel ridicat de intoleranţă la incertitudine. Aceştia consideră că este inacceptabilă posibilitatea, oricât de mică ar fi ea, ca un eveniment negativ oarecare să se producă. Astfel ei se îngrijorează şi în legătură cu evenimente care au o probabilitate foarte mică de a se întâmpla, deoarece evenimentul rămâne totuşi posibil. Cum fiecare demers în vederea rezolvării unei situaţii implică un procent de incertitudine, se pare că persoanele cu tulburare de anxietate generalizată se concentrează asupra aspectelor nesigure şi îşi evaluează problemele ca fiind ameninţătoare, iar posibilele consecinţe ca fiind catastrofale ceea ce îi determină să se îngrijoreze mai mult.

3. Care sunt factorii de menținere?

Un factor important care duce la cronicizarea anxietății generalizate îl reprezintă atitudinile ambivalente, exagerate pe care aceste persoane le au față de propriile îngrijorări. De exemplu, pe de o parte, persoanele cu anxietate generalizată consideră că îngrijorările sunt deosebit de dăunătoare, că le copleșesc, sunt incontrolabile, le epuizează și că, în final, le vor deteriora mintea sau le vor distruge viața – de exemplu își spun: “O să-mi pierd mințile de la atâtea îngrijorări!”, “Mi-am pierdut controlul!”. Dar, pe de altă parte, consideră că îngrijorările joacă un rol critic în numeroase situații de viață și se tem sau se simt vinovate să renunțe la ele – de exemplu își spun: “Ce fel de mamă aș fi dacă nu m-aș îngrijora tot timpul pentru copii mei?”, “Sunt sigur că dacă nu mă mai îngrijorez de ceva, exact atunci se va întâmpla ceva grav!” sau “Dacă continui să mă îngrijorez voi fi mai bine pregătit dacă se întâmplă ceva!”

În plus, adesea persoanele cu tulburare de anxietate generalizată recurg la o serie de comportamente de evitare, deoarece acestea diminuează proasta dispoziţie cauzată de îngrijorări. În pofida eficienţei lor resimţite pe termen scurt, strategiile de evitare amplifică frecvenţa gândurilor incomode şi agravează discomfortul asociat. Un comportament de evitare utilizat frecvent de persoanele cu anxietate generalizată îl reprezintă încercarea de a suprima conţinutul gândirii conştiente cu ajutorul eforturilor cognitive, mentale („Trebuie să încerc să nu mă gândesc la nimic!”). Acest comportament însă nu îmbunătăţeşte starea pacientului, deoarece întreruperea deliberată a unui gând generează un efect invers: cu cât incearcă să nu se mai gândească, cu atât mai mult îi revine în minte acel gând. De asemenea, ca să prevină posibilele consecinţe negative pe care ei le evaluează ca fiind catastrofale, chiar dacă acestea au o probabilitate mică de apariţie, ei evită activităţile în care aceste consecinţe ar putea apărea. Cum am menţionat în exemplul de mai sus, persoana care evită să mai facă sport deoarece există posibilitatea de a se accidenta, chiar dacă acel eveniment e puţin probabil şi chiar dacă ar avea loc, nu ar fi atât de catastrofal precum anticipează ea.

Comportamentele de asigurare şi verificare excesivă reprezintă un alt factor de menţinere al anxietăţii generalizate. Acestea constă într-o serie de comportamente efectuate cu scopul de a controla îngrijorările şi de a linişti persoana cu anxietate că evenimentul periculos nu a avut loc. De exemplu, o mamă îngrijorată în legătură cu siguranţa copiilor îi sună de mai multe ori pe zi ca să se asigure că nu li s-a întâmplat nimic rău. Liniştea care urmează aceste comportamente de asigurare durează însă puţin, deoarece persoana îngrijorată va tinde să verifice încontinuu dacă pericolul imaginat de ea nu s-a întâmplat de la ultima dată de când a verificat, iar astfel ea se menţine într-o stare de anxietate continuă.

Revino la Cuprins


Cum se tratează Anxietatea generalizată?

Ca în toate tulburările de anxietate, există două tipuri de tratamente bine validate – care se aplică independent sau în combinație: psihoterapie și medicație.

În continuare vom vorbi doar despre psihoterapia cognitiv-comportamentală deorece există numeroase studii în literatura de specialitate care demonstrează eficiența acestui tip de psihoterapie în ceea ce privește tulburarea de anxietate generalizată. De exemplu, un studiu publicat în revista Behavior Therapy în 2010 arată că terapia cognitiv-comportamentală reduce semnificativ simptomele tulburării de anxietate generalizată, iar beneficiile terapiei se mențin și la 24 de luni după încheierea tratamentului. Un alt studiu, publicat în Psychological Bulletin în 2005 de Kristin Mitte, arată că psihoterapia cognitiv-comportamentale este cel puțin la fel de eficientă ca și tratamentul medicamentos, reducând nu doar simptomele de anxietate, cât și cele de depresie îmbunătățind considerabil viața pacienților. Mai mult, rata de abandon al psihoterapiei este mai mică decât, ceea ce indică faptul că pacienții urmează mai ușor această formă de tratament. De asemenea, psihoterapia cognitiv-comportamentală este recomandată de numeroase autorități din domeniul domeniul sănătății mentale (de exemplu: Ghidul Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în domeniul Clinic din Marea Britanie sau vezi pagina Institutului Național pentru Sănătate Mentală din SUA.

1. Ce presupune psihoterapia cognitiv-comportamentală?

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (prescurtată adesea CBT, din engleză cognitive-behavioral therapy) se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate și depresie pot fi corectate prin modificarea modului în care oamenii gândesc și a modului în care aceștia acționează. Să ne uităm la factorii specifici și la factorii de menținere ai anxietății generalizate (cei pe care i-am discutat în secțiunea anterioară). Aceștia sunt ținta psihoterapiei CBT: corectarea atenției focalizate excesiv asupra aspectelor negative, modificarea frecvenței și intensității îngrijorărilor, oprirea comportamentelor de evitare.

Practic, prin psihoterapia CBT, persoana învață să își identifice gândurile care contribuie la anxietatea sa, învață să își gestioneze anxietatea și îngrijorările într-un mod productiv, să accepte existența incertitudinii în viața sa, să controleze anumite comportamente în loc să le evite, să analizeze anumite convingeri pe care le are despre îngrijorările sale, precum ”nu pot controla îngrijorarea” sau ”dacă mă îngrijorez atunci evenimentele negative nu vom mai apărea”. Anxietatea este o problemă epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin niște proceduri de respirație sau de relaxare musculară.

2. Se poate face psihoterapie online?

În ultimii ani, tot mai multe persoane caută servicii psihologice online, din numeroase motive, cum ar fi:

  • nevoia de a avea acces rapid și permanent la informații relevante;
  • lipsa de specialiști în localitatea/zona de domiciliu;
  • costuri prea ridicate ale serviciilor tradiționale;
  • programul zilnic de lucru împiedică accesul la serviciile tradiționale;
  • nevoia de confidențialitate în consultarea acestor servicii;
cautare terapie online

De aceea, specialiști din întreaga lume au început să ofere servicii de evaluare psihologică și programe de psihoterapie prin intermediul internetului. Dar funcționează aceste lucruri? În fond, nu este psihoterapia un proces interuman – cum poate o pagină web sau o interacțiune cu un psiholog prin email/videochat să înlocuiască acest lucru?

Haideți să privim întâi rezultatele. Avem deja suficiente studii clinice care arată că problemele de anxietate pot fi tratate eficient prin intermediul internetului (se poate consulta în acest scop pagina de Resurse de pe site-ul Asociației de Consiliere și Psihoterapie Online din România). Mai mult, avem studii clinice care compară în mod direct psihoterapia CBT online cu cea tradițională (față-în-față), iar rezultatele arată cele două forme de terapie pot fi la fel de eficiente (vezi studiul lui Gavin Andrews din PLoS în 2010).

Prin urmare, psihoterapia online în anxietatea generalizată, și anxietate în general, funcționează. Cum putem înțelege acest lucru? În primul rând, programele de psihoterapie online sunt realizate de specialiști și utilizează la bază aceleași principii de intervenție care au fost validate în formele tradiționale de psihoterapie CBT. În al doilea rând, psihoterapia trebuie înțeleasă ca un proces ce are loc în mintea noastră, nu în jurul nostru. Psihoterapia funcționează pentru că schimbă ceva în mintea noastră, în modul nostru de a fi. Aceste schimbări se produc deoarece lucrurile pe care le citim, pe care le discutăm și exercițiile pe care le facem au consecințe asupra modului nostru de gândire și asupra viitoarelor noastre acțiuni. De aceea, psihoterapia nu este dependentă de prezența fizică a unui psihoterapeut – ci de posibilitatea ca cel care are nevoie de ajutor să intre în contact cu acele resurse psihologice (de exemplu: explicații, figuri, exerciții, încurajări, exemple, demonstrații, povești de succes) care vor avea un impact benefic asupra minții sale. Iată de ce un program online bine croit poate să dea rezultate foarte bune în tratamentul anxietății.

Revino la Cuprins


Unde pot găsi un tratament online pentru Anxietatea generalizată?

PAXonline este prima platformă profesională din România care este dedicată prevenției și psihoterapiei online a anxietății. Platforma este realizată de specialiști din domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei și IT. Este mai mult decât un site cu informații – este o clinică virtuală de psihoterapie. Pe PAXonline pot fi găsite programe complete de psihoterapie pentru șase tulburări de anxietate. Fiecare program acoperă următoarele componente (și nu numai):

  • înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
  • dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
  • schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
  • corectarea comportamentelor care ne mențin anxietatea;
  • dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
  • dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
  • reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.

Iată o scurtă prezentare video a platformei PAX:

În plus față de programele profesionale de psihoterapie, clinica PAX oferă utilizatorilor și alte avantaje:

  • instrumente de screening și diagnostic psihologic;
  • resurse psihologice multimedia precum articole, imagini, figuri, prezentări de caz, videoclipuri, înregistrări audio despre anxietate și tratamentul anxietății;
  • asistență psihologică online – adică posibilitatea de a desfășura ședințe de psihoterapie online prin mail, chat sau videochat;
  • forum de discuții cu alte persoane care se confruntă cu probleme de anxietate;
  • independență, control personal și flexibilitate în utilizare.

Principalele facilități ale platformei sunt prezentate pas cu pas într-un scurt videoclip pe pagina principală a clinicii PAXonline.

Revino la Cuprins


Dacă dorești mai multe informații despre PAXonline și serviciile pe care le oferă, iată câteva link-uri utile:


Diagnostic diferențial: Fobie socială vs. Tulburare de Panică

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


Persoanele cu fobie socială raportează adesea că se “panichează” atunci când se află în anumite situații sociale, precum vorbitul în public. Într-adevăr, dacă analizăm simptomele lor de anxietate din numeroase situații sociale, putem observa că acestea sunt similare cu cele care caracterizează atacurile de panică: palpitații, hiperventilație, senzația de sufocare, amețeală și senzația de leșin, transpirație abundentă, tremor, teama de a pierde controlul etc. Aceste episoade de anxietate pot escalada într-un interval scurt (sub 10 min) la o intensitate foarte ridicată și pot produce un mare distres individului, deteriorându-i funcționarea socio-profesională. Când trece prin aceste stări, pacientul se simte vulnerabil și coplesit de situație, lucruri care îl pot motiva puternic ca pe viitor să evite situațiile sociale.

Putem observa în această descriere câteva similarități cu tulburarea de panică:

  • există un episod discret de frică și disconfort foarte intens, în care sunt prezente patru sau mai multe simptome fiziologice (ex. palpitații, tremur, respirație îngreunată, senzația de amețeală) care ajung la un punct maxim într-un interval de timp scurt, până în 10 min;
  • aceste episoade sunt recurente și individul este foarte preocupat de ele;
  • există o evitare marcată a multor situații din cauza anticipării cu multă anxietate a acestor episoade.

Cu toate acestea, este important să luăm în evidență câteva diferențe critice între Tulburarea de panică și Fobia socială:

1. Care este teama principală?

În tulburarea de panică, principala teamă este că aceste episoade de frică foarte intensă vor produce daune iremediabile individului – fie că este vorba de posibilitatea morții datorate unui atac de cord, fie că este vorba de posibilitatea de a înnebuni sau de a pierde definitiv controlul. Astfel, pacientul cu tulburare de panică evită situațiile care îi pot provoca aceste episoade, pentru că este convins că atacurile de panică sunt periculoase pentru sănătatea sa fizică sau psihică. Desigur, se poate întâmpla ca pacienții cu tulburare de panică să trăiască emoții secundare intense, precum rușine sau depresie, atunci când reflectă asupra impactului pe care îl au atacurile de panică în viața lor. De exemplu, se simt deprimați că s-au făcut de rușine față de ceilalți când au avut un atac de panică într-un context social – dar teama față de atacul de panică în sine rămâne vioara întâi în acest concert de emoții.

În contrast, pacienții cu fobie socială se tem în primul rând de impactul pe care aceste episoade de frică îl vor avea asupra modului în care ceilalți îi percep. Teama centrală este modul în care ei se prezintă în fața celorlalți, faptul că simptomele lor pot fi observate și judecate de ceilalți sau că îi vor face să piardă controlul asupra impresiei pe care o fac celorlalți. Pacienții cu fobie socială se tem că atacurile de panică îi vor face să fie evaluați foarte negativ de cei din jur (ex. să fie percepuți ca persoane slabe, fricoase, cu defecte majore). Astfel, acești indivizi vor evita situațiile sociale pentru că se tem că se vor face de râs din cauza atacurilor de panică, că vor fi respinși de ceilalți, și nu pentru că atacurile de panică sunt periculoase pentru sănătatea lor.

2. Cum apar atacurile de panică?

În fobia socială, atacurile de panică sunt circumscrise la situații sociale în care individul percepe posibilitatea că va fi evaluat de ceilalți. De exemplu, situații în care trebuie să vorbească în fața unui public, să întâlnească persoane noi sau să vorbească cu o persoana în autoritate. Însă este puțin probabil ca atacurile de panică să apară în contexte sociale familiare, care nu implică evaluări – precum întâlniri cu prietenii, familia sau discuții într-un grup de persoane cunoscute. De aceea, pacienții cu fobie socială sunt motivați să evite situațiile de evaluare socială pentru că în acestea frica lor poate escalada necontrolat.

În tulburarea de panică, atacurile pot aparea subit, foarte imprevizibil într-o mare varietate de situații – de aceea pacienții trăiesc o stare persistentă de anxietate pe parcursul zilelor. Însă asocierea atacurilor de panică cu anumite contexte (chiar și un singur atac de panică trăit într-un anumit context), îi motivează pe pacienți să evite pe viitor acele situații/locuri (ex. șofatul, locurile aglomerate, să fii singur acasă, să faci efort fizic). Se poate întâmpla ca situația temută să fie de natură socială, de exemplu prezentarea unei lucrări în fața unui public, iar pacientul să evite sever confruntarea cu această situație. Însă rareori se întâmplă ca atacurile de panică să fie circumscrise doar la situații sociale. Mai mult, chiar și dacă principalele situații temute sunt de natură socială – revenind la punctul discutat anterior – teama centrală vizează posibilitatea că aceste atacuri sunt dăunatoare sănătății lor.

Debutul celor două tulburări este de asemenea diferit. Anxietatea și atacurile de panică în fobia socială se instalează de regulă gradual, pe o perioadă de mai mulți ani, începând de obicei în adolescență. În contrast, debutul tulburarii de panica este de regulă subit, cândva la începutul/mijlocul celei de-a doua decade de viață.

3. Care este dinamica atacurilor de panică?

În tulburarea de panică: după un atac de panică, în care individul este copleșit de teama iminenței morții sau de dezintegrarea sinelui, de regulă pacientul se simte epuizat, doborât pentru câteva ore (chiar zile), lucru care îi deteriorează sever funcționarea generală. Individul poate prezenta dificultăți de concentrare și lentoare psihomotorie marcată.

În fobia socială, individul se recuperează mult mai repede după un atac de panică. Adesea, persoanele raportează o stare de puternică ușurare odată ce au ieșit din situația socială temută. Sau, dacă încă resimt simptomele de activare neurofiziologică, aceștia pot funcționa în continuare în activitățile cotidiene. Se întâmplă ca indivizii cu fobie socială să se simtă doborâți după expunerea la o situație socială temută, dar nota dominantă o reprezintă adesea ruminațiile neîncetate pe tema evaluărilor negative pe care le-au făcut ceilalți, propriile defecte și consecințele lor negative asupra viitorului.

Pentru mai multe informații despre simptomele, cauzele sau tratamentul acestor tulburări, accesați paginile principale: PANICĂ și FOBIE SOCIALĂ.

Obsesii-Compulsii

Ce este Nevroza obsesiv-compulsivă?

Cu o prevalență de 2-3%, nevroza obsesiv-compulsivă (o vom prescurta NOC) este una dintre cele mai frecvent întâlnite forme ale anxietății clinice. Debutul acestei tulburări este de regulă la vârsta adolescenței sau la începutul vârstei adulte. Numele NOC reflectă cele două categorii de simptome care definesc această problemă de anxietate: obsesiile și compulsiile:

  • Obsesiile se referă la anumite gânduri, imagini sau idei care apar în minte în mod intruziv (adică nedorit, pe neașteptate sau împotriva voinței noastre) și care provoacă niște emoții neplăcute foarte intense (de exemplu, o mare teamă sau o vinovăție cumplită);
  • Compulsiile se referă la o serie de acte mentale sau comportamente care sunt realizate într-un mod ritualizat (adică, sunt repetate fără abatere de un anumit număr de ori, sau mereu într-o anumită formulă, sau mereu în anumite locuri), în mod intenționat, deoarece ele au capacitatea de a reduce teama pe care o provoacă obsesiile.

Cu alte cuvinte, persoanele cu NOC sunt măcinate de apariția nedorită și persistentă a unor obsesii care le induc o stare de anxietate foarte ridicată și pe care nu le pot îndepărta din minte și nu le pot ignora. Cu toate că adesea persoana își dă seama că obsesiile sunt exagerate sau chiar absurde, aceste idei nedorite rămân fixate în minte și absorb atenția individului, producându-i multă neliniște.

Cele mai frecvente obsesii sunt legate de:

  • ideea de contaminare (ex. să iei un microb periculos dacă atingi clanțele, dacă dai mâna cu cineva, dacă te așezi pe un scaun într-un loc public, dacă respiri aerul de afară fără o mască etc. sau tu să fii cel care contaminează pe alții);
  • îndoieli persistente (ex. să se întâmple ceva grav din cauză că nu ai verificat cu atenție ușa de la intrare, întrerupătoarele din casă, arzătoarele de la aragaz etc.);
  • nevoia ca lucrurile să fie într-o anumită ordine (ex. să meargă lucrurile prost din cauză că anumite obiecte nu sunt aranjate drept pe un birou, că hainele nu sunt împăturite într-un anumit fel, că hârtiile nu sunt aranjate după un anumit criteriu etc.);
  • impulsuri agresive sau reprobabile (ex. să-ți vină să strigi ceva obscen într-o biserică, să-ți imaginezi că rănești grav un copil, să-ți vină să faci un act de cruzime, să-ți imaginezi că o să-ți faci rău);
  • imagini de natură sexuală (ex. imagini care implică acte sexuale nepotrivite sau agresive).

În mod firesc, persoanele cu NOC vor căuta un agent de neutralizare a acestor obsesii neplăcute, adică un anumit comportament prin care să poată reduce anxietatea pe care o trăiesc și să îndepărteze din minte obsesiile. De exemplu, o persoană tulburată de ideea că ar putea să se fi contaminat cu un microb, se va spăla imediat pe mâini sau își va face niște teste de laborator care să îi confirme că nu s-a infectat. Un alt exemplu, o persoană cu obsesia că a călcat cu mașina, fără să își dea seama, un copil în drum spre casă, va căuta pe toate canalele de știri dacă nu cumva a fost raportat un accident în care a fost rănit un copil.

Acestea sunt compulsiile. Le numim așa, deoarece persoana cu NOC percepe aceste comportamente ca fiind obligatorii – este absolut necesar să le pună în practică pentru a preveni o catastrofă sau pentru a se asigura că se află în siguranță – și adesea sunt realizate imediat, în mod excesiv, persoana având o mare dificultate de a le opri sau de a le amâna. Practic, compulsiile reprezintă o formă de protecţie – persoana simte că ceva îngrozitor se va întâmpla dacă nu repetă un anumit comportament sau ritual.

Cele mai frecvente compulsii sunt legate de:

  • spălarea excesivă a mâinilor, a propriului corp sau a unor obiecte;
  • verificarea repetată a unor obiecte, precum uși, întrerupătoare, notițe;
  • verificarea exagerată dacă nu ai comis anumite acte necugetate (ex. să întrebi pe ceilalți dacă sigur nu ai făcut rău unui copil, să suni la poliție să te asiguri că nu ai comis o crimă);
  • număratul exagerat a unor obiecte sau a unor activități;
  • aranjatul/rearanjatul obiectelor într-o anumită configurație;
  • comportamente superstițioase;

Notă. Majoritatea cazurilor NOC prezintă ambele tipuri de simptome, însă aprox. 25% din pacienți raportează doar obsesii deranjante, dar nu și compulsii (sau aceste compulsii sunt dificil de identificat pentru că nu sunt exteriorizate – de exemplu: repetarea unor formule “bune”/”magice” după cugetarea unui lucru “interzis”).

Când vorbim de un diagnostic NOC? Marea majoritate a persoanelor din populația generală raportează că au sau că au avut la un moment dat anumite obsesii și/sau compulsii, fără să îndeplinească criteriile de diagnostic NOC. Într-adevăr, în minte ne pot apărea tot felul de gânduri și imagini, unele absurde, altele stupide, unele nepotrivite sau altele răutăcioase – dar mintea noastre le cerne mereu și le îndepărtează pe cele nedorite sau inutile. Uneori se întâmplă ca anumite conținuturi mentale să ne deranjeze mai tare, să ne provoace o emoție neplăcută sau să ne sâcâie o vreme, dar prin faptul că nu le dăm importanță sau pentru că ne detașăm de ele spunându-ne că sunt doar niște gânduri (“Ce prostii!”), acestea ne vor părăsi mintea într-un final și nu ne împiedică să ne desfășurăm activitățile.

Persoanele cu NOC însă au o mare dificultate de a se detașa de gândurile sau imaginile obsesive. Obsesiile le absorb atenția și le produc atâta neliniște încât persoana se simte incapabilă să își desfășoare activitățile până când nu le îndepărtează din minte. De fapt, de multe ori aceste persoane spun că pierd ore întregi încercând să scape de obsesii – fie că e vorba de încercarea disperată de a înăbuși gândul din minte (de a-l suprima) sau de a-și distrage atenția de al el, fie că e vorba de repetarea îndelungată a unui anumit ritual, cum ar fi curățatul tuturor obiectelor din casă sau repetatul unor formule magice. Pe scurt, viața persoanelor cu NOC este profund marcată de prezența acestor simptome. Poate fi vorba de o scădere majoră a eficienței personale, o rigiditate foarte sporită în modul de funcționare, refuzul unor numeroase activități sau evitarea multor persoane sau locuri, sau pur și simplu trăirea permanentă a unei stări de anxietate sau vinovăție excesivă, epuizantă.

Dacă aceste lucruri ți se par familiare și ești îngrijorat că ai putea să ai simptomele nevrozei obsesiv-compulsive, un bun instrument de evaluare a simptomelor de anxietate poate fi accesat gratuit aici: Clinica PAX: Diagnostic și evaluare psihologică online.

Revino la Cuprins


Cum apare Nevroza obsesiv-compulsivă?

Dacă înțelegem cauzele NOC, atunci înțelegem cum să o tratăm. În primul rând trebuie să luăm la cunoștință că nu există un singur factor care să explice tot tabloul clinic. De fapt, putem vorbi de factori generali de vulnerabilitate (adică factori care îi predispun pe unii indivizi să dezvolte NOC de-a lungul vieții), factori cauzali specifici (factori care în prezent explică apariția simptomelor clinice) și factori de menținere/cronicizare (factori care nu determină în mod direct simptomele NOC, dar le conservă/le agravează pe termen lung).

1. Care sunt factorii generali?

Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte NOC. Este foarte probabil ca acest lucru să fie determinat de niște mecanisme genetice. Sudiile familiale au arătat că prevalența NOC printre rudele unei persoane cu acest diagnostic este mult mai mare decât printre rudele unei persoane fără NOC (10% vs 2% într-un studiu realizat în 1995 de Universitatea de Medicină Yale). În plus, studiile realizate pe gemeni au arătat în mod consecvent că simptomele de NOC pot fi moștenite, influențele genetice putând explica între 27% și 65% din variația obsesiilor și compulsiilor (vezi studiul lui van Grootheest din 2005 pentru o analiză a 70 de ani de cercetări realizate pe gemeni privind simptomatologia NOC). Încă este prea devreme ca să vorbim de gene și mecanisme specifice, însă un număr mare de studii au investigat o serie de gene-candidat care se asociază într-o anumită măsură cu simptomele NOC – de exemplu: COMT, SLC1A1, 5HT2A, 5HT1B.

Un alt factor general de vulnerabilitate este neuroticismul – o trăsătură de personalitate evaluată adesea de inventarele psihologice de personalitate. Neuroticismul se referă la tendința unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu ușurință cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe acuze somatice în perioade de stres. Din nou studiile genetice au arătat că 30-50% din neuroticism poate fi explicat de factori genetici, dar încă nu-i cunoașem cu exactitate.

Se știe de asemenea că istoricul de evenimente negative majore (mai ales din perioada copilăriei) îi pot predispune pe oameni să dezvolte tulburări de anxietate în general. În ceea ce privește NOC, mai multe studii epidemiologice au arătat că, într-adevăr, prezintă un risc mai mare de a dezvolta această problemă de anxietate persoanele care: au suferit complicații la naștere, au trecut prin evenimente traumatice sau au fost expuse la numeroase evenimente negative în copilărie (a se vedea studiul lui Fontenelle și Hasler din 2008, care trece în revistă factorii de risc pentru NOC). Mai mult, persoanele care au prezentat în copilărie sau la începutul adolescenței ticuri sau simptome de ADHD, prezintă un risc mai mare de a dezvolta simptome NOC la sfârșitul adolescenței sau la vârsta adultă (vezi de exemplu studiul longitudinal publicat în 2001 în Jurnalul Academiei Americane de Psihiatrie Infantilă).

2. Care sunt factorii specifici?

Datorită studiilor extensive realizate de cercetători precum Dr. Paul Salkovskis sau Dr. David A. Clark, cunoaștem în ziua de azi destul de multe despre procesele mentale care duc la apariția și menținerea simptomelor NOC. În primul rând, persoanele cu NOC interpretează într-un mod eronat și foarte negativ (chiar catastrofic) semnificația sau impactul pe care gândurile lor intruzive le au asupra propriei persoane sau asupra celorlalți. De exemplu, apariția unei imagini erotice sau violente care contrazice valorile morale ale persoanei este interpretată ca o reală amenințare personală, o meteahnă a propriului eu (“Vai, ce fel de om sunt! Ce-o să zică ceilalți?” “Sunt o mamă oribilă! Cum pot să mă gândesc la așa ceva?” “Sunt un pervers și oamenii o să descopere asta!”). De asemenea, persoanele cu NOC interpretează în mod exagerat gravitatea consecințelor unor evenimente benigne (“Dacă am uitat ceva în priză sigur o să facă scurt și-o să ia foc totul! O să-mi pierd casa!”). De aceea aceste persoane de multe ori nu pot tolera incertitudinea că ceva nedorit se poate întâmpla, chiar și atunci când șansele sunt foarte mici (“Vai, oare am verificat toate prizele? Nu suport să nu știu! Mai bine verific încă o dată! Trebuie să fiu sigur că nimic nu poate lua foc!”).

Mai mult, persoanele cu NOC își asumă adesea o responsabilitate exagerată pentru imaginile sau gândurile care le apar în minte. Unele persoane sunt convinse că odată ce le-a trecut prin minte ceva cumplit, dacă se întâmplă acel lucru atunci va fi din vina lor (“Vai, mi-am văzut soțul mort! Dacă pățește ceva e numai vina mea!” “Cum m-am putut gândi la așa ceva? Acum sigur o să se-ntâmple ceva cumplit!” “Dacă se întâmplă ceva grav, ceilalți o să-și dea seama că eu mi-am dorit asta!”). Sau se gândesc că simpla apariție a unui imagini negative în minte, este la fel de gravă ca și realizarea unei acțiuni reprobabile. De exemplu, imaginarea unui act de violență este interpretată ca și cum persoana a comis efectiv o crimă, sau că a produs multă suferință celorlalți și ar putea fi aspru pedepsită. De aceea, persoanele cu NOC se simt foarte responsabile de conținuturile care le apar în minte și încearcă să le țină mereu sub control.

3. Care sunt factorii de menținere?

În mod paradoxal, însăși modalitatea prin care persoanele cu NOC încearcă să își reducă anxietatea și să evite apariția unor evenimente negative grave este un factor major care le menține și le agravează simptomatologia pe termen lung. Numeroase studii au arătat că încercările repetate de a înăbuși (suprima) gândurile nedorite nu fac decât să le amâne, să le îndepărteze din minte pentru un timp – însă, pe termen lung, acele gânduri vor deveni mai puternice, adică vor apărea tot mai des în minte și vor produce mai mult disconfort. Datorită acestui lucru, încrederea individului în propriile puteri de a se controla, de a se opune gândurilor intruzive, se va deteriora tot mai mult, sporindu-i starea de anxietate. La fel, însăși realizarea compulsiilor contribuie la menținerea anxietății și a obsesiilor. Practic, compulsiile sunt adesea evadări din calea unui pericol inexistent sau foarte exagerat. Însă cât timp persoanele cu NOC continuă să le practice, în mintea lor se întărește ideea greșită că motivul pentru care pericolul nu s-a petrecut este realizarea compulsiilor. Dimpotrivă, singurul mod în care acest pericol poate fi demascat este dacă persoana cu NOC îl confruntă efectiv, renunțând la compulsii.

Revino la Cuprins


Cum se tratează Nevroza obsesiv-compulsivă?

Studile clinice și epidemiologice arată că NOC are o evoluție cronică, cu simptome ce pot persista pe o perioadă de câteva decenii dacă nu este tratată corespunzător. Ca în toate tulburările de anxietate, există două tipuri de tratamente bine validate – care se aplică independent sau în combinație: psihoterapie și medicație.

În continuare vom vorbi doar despre psihoterapia cognitiv-comportamentală. De ce? Pentru că avem suficiente studii clinice care arată că acest tratament este eficient, cu rate de succes de peste 70% atunci când este implementat corespunzător (de exemplu: Studiul lui Isaac Marks din Jurnalul Canadian de Psihiatrie în 1997 trece în revistă un deceniu de studii clinice despre psihoterapia NOC, care poate fi superioară medicației; sau Studiul lui Martin Franklin Jurnalul asociației Americane de Medicină în 2011 care arată că adăugarea psihoterapiei la medicație sporește efectul terapiei NOC) și este recomandat de numeroase autorități din domeniul sănătății mentale (de exemplu: Ghidul Asociației Americane de Psihiatrie sau Ghidul Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în domeniul Clinic din Marea Britanie).

1. Ce presupune psihoterapia cognitiv-comportamentală?

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (prescurtată adesea CBT, din engleză cognitive-behavioral therapy) se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate și depresie pot fi corectate prin modificarea modului în care oamenii gândesc și a modului în care aceștia acționează. Să ne uităm la factorii specifici și la factorii de menținere ai NOC (cei pe care i-am discutat în secțiunea anterioară). Aceștia sunt ținta psihoterapiei CBT: corectarea interpretărilor eronate ale obsesiilor și oprirea strategiilor ineficiente de control al obsesiilor, precum suprimarea gândurilor și practicarea compulsiilor.

Practic prin psihoterapia CBT, persoanele cu NOC învață că pericolele de care se tem sunt exagerate de modul în care își interpretează gândurile sau imaginile obsesive. Aceste persoane descoperă că pot confrunta obsesiile fără recurgă la compulsii sau la suprimarea lor, iar fâcând acest lucru anxietatea pe care le-o provoacă obsesiile se reduce în timp. Într-adevăr, un punct critic pentru persoanele cu NOC este învățarea prin proprie experiență că oricât ar fi de înspăimântătoare, obsesiile lor nu se adeverec sau nu sunt mai probabil să se întâmple doar pentru că anumite ritualuri sunt efectuate. Mai mult, persoanele cu NOC descoperă că pe măsură ce se confruntă tot mai mult cu obsesiile lor, se reduce însăși frecvența de apariție a obsesiilor. Asta deoarece anxietatea alimentează obsesiile. Neutralizând anxietatea prin confruntarea obsesiilor, obsesiile se reduc.

De asemenea, un lucru deosebit de important pe care aceste persoanele îl învață pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului și a minții. Anxietatea este o problemă epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin niște proceduri de respirație, relaxare musculară, autosugestie sau exercițiu fizic.

2. Se poate face psihoterapie online?

În ultimii ani, tot mai multe persoane caută servicii psihologice online, din numeroase motive, cum ar fi:

  • nevoia de a avea acces rapid și permanent la informații relevante;
  • lipsa de specialiști în localitatea/zona de domiciliu;
  • costuri prea ridicate ale serviciilor tradiționale;
  • programul zilnic de lucru împiedică accesul la serviciile tradiționale;
  • nevoia de confidențialitate în consultarea acestor servicii;

De aceea, specialiști din întreaga lume au început să ofere servicii de evaluare psihologică și programe de psihoterapie prin intermediul internetului. Dar funcționează aceste lucruri? În fond, nu este psihoterapia un proces interuman – cum poate o pagină web sau o interacțiune cu un psiholog prin email/videochat să înlocuiască acest lucru?

Haideți să privim întâi rezultatele. Avem deja suficiente studii clinice care arată că problemele de anxietate pot fi tratate eficient prin intermediul internetului (se poate consulta în acest scop pagina de Resurse de pe site-ul Asociației de Consiliere și Psihoterapie Online din România). Mai mult, avem studii clinice care compară în mod direct psihoterapia CBT online cu cea tradițională (față-în-față), iar rezultatele arată cele două forme de terapie pot fi la fel de eficiente (vezi studiul lui Gavin Andrews din PLoS în 2010).

Prin urmare, psihoterapia online în NOC, și anxietate în general, funcționează. Cum putem înțelege acest lucru? În primul rând, programele de psihoterapie online sunt realizate de specialiști și utilizează la bază aceleași principii de intervenție care au fost validate în formele tradiționale de psihoterapie CBT. În al doilea rând, psihoterapia trebuie înțeleasă ca un proces ce are loc în mintea noastră, nu în jurul nostru. Psihoterapia funcționează pentru că schimbă ceva în mintea noastră, în modul nostru de a fi. Aceste schimbări se produc deoarece lucrurile pe care le citim, pe care le discutăm și exercițiile pe care le facem au consecințe asupra modului nostru de gândire și asupra viitoarelor noastre acțiuni. De aceea, psihoterapia nu este dependentă de prezența fizică a unui psihoterapeut – ci de posibilitatea ca cel care are nevoie de ajutor să intre în contact cu acele resurse psihologice (de exemplu: explicații, figuri, exerciții, încurajări, exemple, demonstrații, povești de succes) care vor avea un impact benefic asupra minții sale. Iată de ce un program online bine croit poate să dea rezultate foarte bune în tratamentul anxietății.

Revino la Cuprins


Unde pot găsi un tratament online pentru Nevroza obsesiv-compulsivă?

PAXonline este prima platformă profesională din România care este dedicată prevenției și psihoterapiei online a anxietății. Platforma este realizată de specialiști din domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei și IT. Este mai mult decât un site cu informații – este o clinică virtuală de psihoterapie. Pe PAXonline pot fi găsite programe complete de psihoterapie pentru șase tulburări de anxietate. Fiecare program acoperă următoarele componente (și nu numai):

  • înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
  • dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
  • schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
  • corectarea comportamentelor care ne mențin anxietatea;
  • dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
  • dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
  • reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.

Iată o scurtă prezentare video a platformei PAXonline:

În plus față de programele profesionale de psihoterapie, clinica PAX oferă utilizatorilor și alte avantaje:

  • instrumente de screening și diagnostic psihologic;
  • resurse psihologice multimedia precum articole, imagini, figuri, prezentări de caz, videoclipuri, înregistrări audio despre anxietate și tratamentul anxietății;
  • asistență psihologică online – adică posibilitatea de a desfășura ședințe de psihoterapie online prin mail, chat sau videochat;
  • forum de discuții cu alte persoane care se confruntă cu probleme de anxietate;
  • independență, control personal și flexibilitate în utilizare.

Principalele facilități ale platformei sunt prezentate pas cu pas într-un scurt videoclip pe pagina principală a clinicii PAXonline.

Revino la Cuprins


Dacă dorești mai multe informații despre PAXonline și serviciile pe care le oferă, iată câteva link-uri utile:

Fobie Socială

Ce este Fobia socială?

Anxietate sociala

Vorbim de fobie socială (sau anxietate socială) atunci când o persoană se simte mereu nesigură, neliniștită, tensionată sau chiar îngrozită în anumite tipuri de situații sociale (forma specifică) sau în majoritatea situațiilor sociale (forma generalizată). Fobia socială este o formă a anxietății clinice care se întâlnește la 7-12% din oameni (fiind una dintre cele mai prevalente probleme de anxietate) și debutează de regulă în adolescență sau la începutul vârstei adulte.

În primul rând trebuie să înțelegem că este firesc pentru cei mai mulți oameni ca în anumite situații sociale să se simtă tensionați sau emoționați. De exemplu, poate fi vorba de un interviu, o cuvântare în fața unui public, o întâlnire cu o persoană dragă, o discuție cu o persoană aflată într-o poziție de autoritate (ex. șeful nostru) sau cunoașterea unor persoane noi. În astfel de situații, ni se poate întâmpla adesea să ne bată inima mai tare, să transpirăm, să ne înroșim, să ne tremure vocea sau mâinile. Dar aceste lucruri de regulă se reduc pe măsură ce trece timpul și ne acomodăm cu situația în care ne aflăm și nu ne împiedică să facem ceea ce ne-am propus. Nu de puține ori ni se întâmplă să ne uităm înapoi la o astfel de situație și să ne zicem: “Am fost puțin emoționat, dar a mers bine! Mi-a plăcut!” sau “M-am cam bâlbâit, dar m-am descurcat eu cumva. N-a fost așa de rău.”

În schimb, pentru persoanele cu fobie socială aceste situații sunt foarte dificil de suportat din următoarele motive:

  • anxietatea lor escaladează necontrolat. Adesea persoanele cu fobie socială se simt copleșite de frică sau neliniște până la puncul în care simt că nu mai au aer, că tremură necontrolat, că nu mai pot vorbi, că amețesc, că nu mai au cuvinte sau că vor voma.
  • atenția lor nu se poate desprinde de pe lucrurile care merg prost. A căscat cineva, se aude un râs în sală, m-am bâlbâit, îmi tremură vocea, m-am roșit ca un rac, am spus o prostie – persoanele cu fobie socială observă foarte repede lucrurile neplăcute legate de situația în care se află și, odată ce le găsesc, nu-și mai pot lua atenția de la ele. Practic, propriile senzații de stres sau reacțiile de nemulțumire sau lipsa de interes a unei persoane din auditoriu devin nota dominantă a întregii experiențe sociale.
  • sunt îngrozite de ridicol, de posibilitatea că se vor face de râs sau că vor crea o impresie proastă celorlalți. Persoanele cu fobie socială sunt exagerat de preocupate de ce impresie lasă celorlalți și sunt mereu vigilente (“în priză”) ca nu cumva să se facă de râs spunând ceva greșit sau făcând chiar și lucruri minore, cum ar fi să se împiedice în mers sau să scape ceva pe jos.
Anxietate sociala

Din aceste motive, persoanele cu fobie socială anticipează cu multă neliniște situațiile sociale (sunt convinse că nu se vor descurca bine și chiar se așteaptă ca ceva să meargă teribil de prost) și încearcă adesea să le evite, în numeroase feluri: nu răspunde la invitațiile celorlalți de a ieși în oraș, se scuză că nu se simte bine și că nu poate veni la o întâlnire, stă în colțul unei camere la o petrecere, se așează în spatele unei săli de curs, stă cu ochii în pământ când vorbește cu ceilalți, refuză să vorbească în public, roagă pe alte persoane să vorbească la telefon în locul lor, tot amână să vorbească cu șeful lor.

Neliniștea sau teama de situații sociale nu trebuie interpretată automat ca un diagnostic clinic. De fapt, în intervalul de vârstă 14-24 de ani cam 20% dintre bărbați și aproximativ 30% dintre femei prezintă diverse temeri, destul de puternice legate de situațiile sociale (vezi studiul din 1999 al Institutului de Psihiatrie Max Plankt, Germania). Diagnosticul de fobie socială este luat în vizor atunci când anxietatea trăită în situațiile sociale și evitarea confruntării cu aceste situații devin atât de intense/persistente încât produc deteriorare și suferintă individului. De exemplu, persoana este foarte nemulțumită de viața sa, simte că pierde foarte multe oportunități sociale sau profesionale, îi este dificil să-și desfășoare activitățile cotidiene, îi este dificil să funcționeze la locul de muncă sau se simte epuizat de stresul continuu al acestei anxietăți.

Dacă aceste lucruri ți se par familiare și ești îngrijorat că ai putea să ai simptomele fobiei sociale, un bun instrument de evaluare a simptomelor de anxietate poate fi accesat gratuit aici: Clinica PAX: Diagnostic și evaluare psihologică online.

Revino la Cuprins


Cum apare Fobia socială?

Dacă înțelegem cauzele fobiei sociale, atunci înțelegem cum să o tratăm. În primul rând trebuie să luăm la cunoștință că nu există un singur factor care să explice tot tabloul clinic. De fapt, putem vorbi de factori generali de vulnerabilitate (adică factori care îi predispun pe unii indivizi să dezvolte fobie socială de-a lungul vieții), factori cauzali specifici (factori care în prezent explică apariția simptomelor clinice) și factori de menținere/cronicizare (factori care nu determină în mod direct simptomele fobiei sociale, dar le conservă/le agravează pe termen lung).

1. Care sunt factorii generali?

Vom vorbi în următoarea secțiune despre:
mecanisme genetice | neuroticism | inhibiție comportamentală | experiențe critice

Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte fobie socială. Este foarte probabil ca acest lucru să fie determinat de niște mecanisme genetice. Mai multe studii familiale au raportat că există un risc de 2-3 ori mai mare ca persoanele cu rude diagnosticate cu fobie socială să dezvolte și ele această tulburare (într-un studiu din Jurnalul American de Psihiatrie din 1998 acest risc a fost apreciat ca fiind de 10 ori mai mare când e vorba de forma generalizată). În plus, studiile realizate pe gemeni indică rate de heritabilitate de 30-50% (adică putem atribui unor factori genetici cam 30-50% din diferențele de anxietate socială dintre oameni). Încă este prea devreme ca să vorbim de gene și mecanisme specifice, dar câteva studii au arătat că există o anumită relație între simptomele de fobie socială și variații ale unor gene precum SCL6A4, TPH2 și CNTNAP2.

Un alt factor general de vulnerabilitate este neuroticismul – o trăsătură de personalitate evaluată adesea de inventarele psihologice de personalitate. Neuroticismul se referă la tendința unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu ușurință cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe acuze somatice în perioade de stres. Din nou studiile genetice au arătat că 30-50% din neuroticism poate fi explicat de factori genetici, dar încă nu-i cunoașem cu exactitate.

Inhibiția comportamentală este și ea un factor de risc. De multe ori se întâmplă să vorbim despre anumiți copii că sunt foarte timizi, inhibați sau tăcuți și să spunem că așa este firea lor. Într-adevăr studiile lui Jerome Kagan de la Universitatea Harvard au confirmat că există o trăsătură de temperament (adică o caracteristică înnăscută care poate fi observată foarte timpuriu) care diferențiază persoanele în funcție de reacțiile lor emoționale și comportamentale la întâlnirea unor situații noi. Copii care au o trăsătură accentuată de inhibiție comportamentală reacționează adesea cu reticență, cu neliniște, rușine, timiditate sau retragere în situațiile nefamiliare sau când întâlnesc persoane necunoscute. Există dovezi suficiente care indică o incidență mai mare a simptomelor de anxietate socială la persoanele cu nivel ridicat de inhibiție comportamentală. De exemplu, într-un studiu longitudinal publicat în 1999, 61% din copiii de 2 ani cu inhibiție comportamentală sporită au dezvoltat fobie socială la vârsta adolescenței.

De asemenea, se pare că anumite evenimente critice din copilărie îi pot predispune pe oameni să dezvolte fobie socială. De exemplu, unele studii au arătat că 40-50% din persoanele cu fobie socială își pot aduce aminte de unul sau mai multe evenimente sociale traumatice – de exemplu să fii umilit în public, să fii tachinat sau agresat de colegi, să fii abandonat de persoane importante. Alte studii au găsit o legătură între prezența unor evenimente negative majore precum divorțul părinților, violență în familie, probleme psihice ale părinților, abuzuri fizice sau sexuale și riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate sau depresie în general.

2. Care sunt factorii specifici?

Numeroase studii de specialitate realizate de Richard Heimberg (Temple University), Ronald Rapee (Macquarie University, Sydney), Adrian Wells (University of Manchester) și David Clark (King’s College London) au scos la iveală o serie de factori specifici care provoacă anxietate în situațiile sociale. Aceștia se referă la modul de funcționare al minții din timpului evenimentelor sociale.

În primul rând, persoanele cu fobie socială își focalizează excesiv atenția asupra aspectelor negative ale situațiilor cu care se confruntă. Aceste persoane se concentrează foarte mult asupra senzațiilor neplăcute din corpul lor (bătăile inimii, căldura din jurul gâtului, tremurul mâinilor), asupra greșelilor pe care le fac (un bâlbâit, o pauză prea lungă, o greșeală gramaticală), asupra reacțiilor nefavorabile ale celorlalți (un căscat, un șușotit, o încruntare) – iar atenția lor, jucând rolul unei lupe, sporește aceste lucruri până la puncul în care toate celelalte aspecte ale situației sociale (cele neutre și pozitive) sunt complet ignorate. Chiar de multe ori, la finalul unui eveniment social, aceste persoane își spun: “Nimic n-a mers cum trebuie!” “Vai, ce rău m-am simțit.” “Toți au râs de mine!” “M-am bâlbâit încontinuu.”

În al doilea rând, persoanele cu fobie socială înterpretează într-un mod negativ și exagerat (chiar catastrofic) consecințele aspectelor negative pe care le-au observat. “Dacă mă bâlbâi o să par ridicol!” “Dacă transpir toată lumea o să vadă asta si-o să râdă de mine!” “Dacă iar îmi tremură mâinile o să clachez!” “Dacă fac pauze prea mari, ceilalți vor crede că nu știu despre ce vorbesc!” “Dacă a căscat cineva înseamnă că îi plictisesc pe toți”. De multe ori aceste tipuri de gânduri nici nu sunt conștientizate de persoanele cu anxietate socială. Pur și simplu, au fost repetate de atâtea ori încât s-au transformat într-un automatism (un fel de program care se derulează automat de fiecare dată când persoana se află într-o situație socială). Prin prisma acestor gânduri, persoanele cu anxietate socială se simt mereu amenințate sau vulnerabile în contexte sociale.

3. Care sunt factorii de menținere?

Un prim factor, este obișnuința persoanelor cu fobie socială de a anticipa cu groază situațiile sociale. Adesea își petrec ore întregi învârtind în minte scenarii cumplite despre cum ar putea lucrurile să meargă prost într-o întâlnire cu cineva, într-o ședință de lucru, într-o discuție cu un șef. “Vai dacă o să râdă de mine?” “Sigur iar o să tremur toată, ca o frunză!” “Vai cât o să mă roșesc!” “Dacă n-o să știu să zic nimic interesant?” Aceste așteptări negative le mențin într-o stare permanentă de tensiune și măcinare. Anxietatea lor se clădește, iar încrederea lor în propria persoană se erodează tot mai mult.

Rezultatul acestui stres este adesea decizia de a evita situația socială. “Mai bine îi spun să ne vedem altădată.” “Mai bine rog un coleg să vorbească în locul meu.” “Mai bine le spun că sunt bolnavă.” Într-adevăr, persoanele cu fobie socială ajung să evite în timp numeroase situații sociale. Iar acest lucru le oferă o portiță de scăpare: pe termen scurt, anxietatea lor se reduce și pot răsufla ușurate că au evitat un posibil eșec. Dar evitarea are costuri mari pe termen lung. Pe de o parte, tot evitând să se confrunte cu aceste situații, persoanele nu învață cum să le facă față pe viitor. Prin urmare, aceeași anxietate le va domina mintea. Pe de altă parte, istoria evitărilor ce se tot acumulează, le stă mereu ca o dovadă a faptului că problema lor nu poate fi rezolvată. “Aceasta este firea mea! Nu am ce să fac.” “Eu nu sunt ca ceilalți!” “Ceva sigur este în neregulă cu mine!”

Dar nu toate situațiile pot fi evitate. De multe ori condițiile de la școală sau de la lucru necesită interacțiuni sociale sau activități publice. Persoana cu fobie socială trebuie să le confrunte. Și de multe ori se descurcă în regulă sau cu minore neajunsuri. Însă în mintea lor, chiar și erorile mici aruncă o umbră mare asupra întregii experiențe sociale. Acesta este un alt lucru care alimentează fobia socială pe termen lung: disecarea repetată a situațiilor sociale trecute. Deși situația socială s-a încheiat, în mintea acestor persoane criticile continuă să aibă ecou: “Vai cât m-am făcut de râs!” “Ce ridicol am fost!” “Am fost atât de plictisitor!” “Mă cred o ciudată!” Astfel de gânduri se tot învârt în mintea persoanei cu fobie socială și îi tot întăresc convingerea că nu poate avea încredere în propria persoană. Iată deci cum anxietatea se perpetuează.

Revino la Cuprins


Cum se tratează Fobia socială?

Fobia socială nu este o problemă tranzitorie. Datele din studii clinice și comunitare au arătat că fobia socială are o evoluție cronică, cu simptome ce pot persista pe o perioadă de peste 20 de ani dacă nu este tratată corespunzător. Ca în toate tulburările de anxietate, există două tipuri de tratamente bine validate – care se aplică independent sau în combinație: psihoterapie și medicație.

În continuare vom vorbi doar despre psihoterapia cognitiv-comportamentală. De ce? Pentru că avem suficiente studii clinice care arată că acest tratament este eficient (de exemplu: Studiul lui David Clark din JCCP în 2003 care arată că efectul psihoterapiei poate fi superior medicației, chiar și după 12 luni; sau Studiul lui Richard Heimberg din Journal of Anxiety Disorders în 2000 care arată că după 12 săptămâni, psihoterapia și medicația au rate egale de succes în reducerea simptomatologiei) și este recomandat de numeroase autorități din domeniul sănătății mentale (de exemplu: Ghidul Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în domeniul Clinic din Marea Britanie sau vezi pagina Institutului Național pentru Sănătate Mentală din SUA sau recomandările publicate de Dr. Franklin Schneier de la Institutul de Psihiatrie din New York în NEJN 2006).

1. Ce presupune psihoterapia cognitiv-comportamentală?

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (prescurtată adesea CBT, din engleză cognitive-behavioral therapy) se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate și depresie pot fi corectate prin modificarea modului în care oamenii gândesc și a modului în care aceștia acționează. Să ne uităm la factorii specifici și la factorii de menținere ai fobiei sociale (cei pe care i-am discutat în secțiunea anterioară). Aceștia sunt ținta psihoterapiei CBT: corectarea atenției focazate excesiv asupra aspectelor negative, corectarea interpretărilor catastrofice, oprirea comportamentelor de evitare și așa mai departe.

Practic prin psihoterapia CBT, persoanele cu fobie socială învață că anxietatea din timpul situațiilor sociale poate fi adusă sub controlul minții lor. Persoanele învață cum să se confrunte cu aceste situații fără să își piardă controlul; învață că senzațiile fiziologice neplăcute par exagerate doar în mintea lor, dar sunt puțin observate de ceilalți; învață cum să privească într-o altă lumină reacțiile celorlalți și să găsească aspectele pozitive ale experiențelor lor sociale; și chiar cum să se descurce efectiv în interacțiunile sociale, prin exerciții și jocuri de rol. De asemenea, un lucru deosebit de important pe care aceste persoanele îl învață pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului și a minții. Anxietatea este o problemă epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin niște proceduri de respirație, relaxare musculară, autosugestie sau exercițiu fizic.

2. Se poate face psihoterapie online?

În ultimii ani, tot mai multe persoane caută servicii psihologice online, din numeroase motive, cum ar fi:

  • nevoia de a avea acces rapid și permanent la informații relevante;
  • lipsa de specialiști în localitatea/zona de domiciliu;
  • costuri prea ridicate ale serviciilor tradiționale;
  • programul zilnic de lucru împiedică accesul la serviciile tradiționale;
  • nevoia de confidențialitate în consultarea acestor servicii;
cautare terapie online

De aceea, specialiști din întreaga lume au început să ofere servicii de evaluare psihologică și programe de psihoterapie prin intermediul internetului. Dar funcționează aceste lucruri? În fond, nu este psihoterapia un proces interuman – cum poate o pagină web sau o interacțiune cu un psiholog prin email/videochat să înlocuiască acest lucru?

Haideți să privim întâi rezultatele. Avem deja suficiente studii clinice care arată că problemele de anxietate pot fi tratate eficient prin intermediul internetului (se poate consulta în acest scop pagina de Resurse de pe site-ul Asociației de Consiliere și Psihoterapie Online din România). Mai mult, avem studii clinice care compară în mod direct psihoterapia CBT online cu cea tradițională (față-în-față), iar rezultatele arată cele două forme de terapie pot fi la fel de eficiente (vezi studiul lui Gavin Andrews din PLoS în 2010).

Prin urmare, psihoterapia online în fobia socială, și anxietate în general, funcționează. Cum putem înțelege acest lucru? În primul rând, programele de psihoterapie online sunt realizate de specialiști și utilizează la bază aceleași principii de intervenție care au fost validate în formele tradiționale de psihoterapie CBT. În al doilea rând, psihoterapia trebuie înțeleasă ca un proces ce are loc în mintea noastră, nu în jurul nostru. Psihoterapia funcționează pentru că schimbă ceva în mintea noastră, în modul nostru de a fi. Aceste schimbări se produc deoarece lucrurile pe care le citim, pe care le discutăm și exercițiile pe care le facem au consecințe asupra modului nostru de gândire și asupra viitoarelor noastre acțiuni. De aceea, psihoterapia nu este dependentă de prezența fizică a unui psihoterapeut – ci de posibilitatea ca cel care are nevoie de ajutor să intre în contact cu acele resurse psihologice (de exemplu: explicații, figuri, exerciții, încurajări, exemple, demonstrații, povești de succes) care vor avea un impact benefic asupra minții sale. Iată de ce un program online bine croit poate să dea rezultate foarte bune în tratamentul anxietății.

Revino la Cuprins


Unde pot găsi un tratament online pentru fobie socială?

PAXonline este prima platformă profesională din România care este dedicată prevenției și psihoterapiei online a anxietății. Platforma este realizată de specialiști din domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei și IT. Este mai mult decât un site cu informații – este o clinică virtuală de psihoterapie. Pe PAXonline pot fi găsite programe complete de psihoterapie pentru șase tulburări de anxietate. Fiecare program acoperă următoarele componente (și nu numai):

  • înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
  • dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
  • schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
  • corectarea comportamentelor care ne mențin anxietatea;
  • dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
  • dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
  • reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.

Iată o scurtă prezentare video a platformei PAX:

În plus față de programele profesionale de psihoterapie, clinica PAX oferă utilizatorilor și alte avantaje:

  • instrumente de screening și diagnostic psihologic;
  • resurse psihologice multimedia precum articole, imagini, figuri, prezentări de caz, videoclipuri, înregistrări audio despre anxietate și tratamentul anxietății;
  • asistență psihologică online – adică posibilitatea de a desfășura ședințe de psihoterapie online prin mail, chat sau videochat;
  • forum de discuții cu alte persoane care se confruntă cu probleme de anxietate;
  • independență, control personal și flexibilitate în utilizare.

Principalele facilități ale platformei sunt prezentate pas cu pas într-un scurt videoclip pe pagina principală a clinicii PAXonline.

Revino la Cuprins


Dacă dorești mai multe informații despre PAXonline și serviciile pe care le oferă, iată câteva link-uri utile:


Panică

Ce este Panica?

Tulburarea de panică este una din formele anxietății clinice, care apare cam la 2-5% din oameni și debutează de regulă după vârsta de 20 de ani. Vorbim de panică atunci când o persoană are episoade recurente de frică (anxietate/neliniște/agitație) foarte intense, care apar brusc și neașteptat, “ca din senin”.

Aceste episoade, numite atacuri de panică, pot dura câteva minute sau câteva zeci de minute, dar de regulă ating intensitatea maximă în primele 10 minute. Atacurile de panică pot apărea din când în când sau, dimpotrivă, foarte frecvent și de multe ori nu pot fi prezise (adică elementul declanşator îi este necunoscut persoanei în cauză).

De exemplu, se poate întâmpla ca persoana să urce pe scări câteva etaje și dintr-o dată să se simtă copleșită de o senzație de rău, să amețească și să i se pară că inima îi va ceda. Sau aceleași senzații pot apărea la volanul unei mașini, fără ca persoana să fi depus în prealabil un efort fizic.

Simptomele atacului de panică pot fi foarte diverse, dar întotdeauna sunt foarte neplăcute, iar persoana este convinsă că sănătatea sa (fizică sau mentală) este pusă în pericol de acestea:

  • palpitaţii, bătăi puternice şi/sau accelerate ale inimii
  • transpiraţii
  • valuri de căldură sau de frig
  • amorţeală, furnicături în corp
  • tremurături sau frisoane
  • senzaţie de sufocare sau de nod în gât
  • respiraţie îngreunată sau senzaţia de tăiere a respiraţiei
  • presiune, disconfort sau durere în piept
  • greaţă, diaree sau alte probleme cu stomacul
  • senzaţie de ameţeală, de rău, de pierdere a echilibrului sau de leşin
  • senzaţie de irealitate, de a fi în afara corpului sau senzaţia că ceea ce se petrece este ciudat, neobişnuit
  • teama de a muri
  • teama de a pierde controlul sau de a înnebuni

>> Atenție! Toate aceste simptome pot avea la bază o condiție medicală (de exemplu: hipertiroidism, hipoglicemie, tulburări cardiovasculare precum prolaps de valvă mitrală, astm, edem pulmonar). Vorbim de atac de panică atunci când nu poate fi identificată nicio cauză somatică pentru simptomele recurente de panică. De regulă, persoanele cu atac de panică își fac numeroase controale medicale înainte să consulte serviciile unui specialist în psihologie/psihiatrie. Acest lucru este firesc și este foarte recomandat ca înainte de stabilirea unui diagnostic de tulburare de anxietate și începerea oricărui tratament să se facă un consult medical de specialitate care să excludă orice condiție medicală care poate avea simptome similare.

Atacul de panică singular nu este un diagnostic în sine. De fapt, multor persoane li se întâmplă ca de-a lungul vieții să treacă printr-un atac de panică (sau chiar prin mai multe) și nu dezvoltă o tulburare clinică. Un diagnostic de tulburare de panică este pus atunci când o persoană trece în mod recurent prin atacuri de panică și este copleșită de îngrijorări sau de frică cu privire la acestea. De exemplu, persoana este preocupată în mod exagerat de implicațiile pe care atacurile de panică le vor avea asupra vieții sale. “Dacă într-o zi chiar o să mor? Dacă voi înnebuni? Dacă n-o să mai pot munci? Dacă n-o să mă mai pot bucura de viață?”

Studiul pax: tratament online gratuit pentru panica

Din cauza preocupării intense de a nu trece prin noi atacuri de panică persoana își modifică considerabil comportamentul, evitând numeroase situații care i-ar putea declanșa astfel de atacuri. De exemplu, o persoană care a avut atacuri de panică la volan, refuză să mai conducă. Sau o persoană care a avut atacuri de panică când a rămas singură acasă sau pe stradă, încearcă să fie mereu însoțită de o persoană de încredere. Un alt exemplu frecvent, o persoană care a avut atacuri de panică după un efort fizic, evită un număr mare de activități care implică un astfel de efort – evită sportul, mersul pe jos, urcatul scărilor, sexul.

Pe scurt, un diagnostic clinic este luat în vizor atunci când persoana are mari dificultăți de a-și desfășura activitățile cotidiene, când viața socială sau activitatea profesională este puternic deteriorată sau când calitatea vieții per total scade considerabil.

Dacă aceste lucruri ți se par familiare și ești îngrijorat că ai putea să ai simptomele tulburării de panică, un bun instrument de evaluare a simptomelor de anxietate poate fi accesat gratuit aici: Clinica PAX: Diagnostic și evaluare psihologică online.

Revino la Cuprins


Cum apare panica?

Dacă înțelegem cauzele panicii, atunci înțelegem cum să o tratăm. În primul rând trebuie să luăm la cunoștință că nu există un singur factor care să explice tot tabloul clinic. De fapt, putem vorbi de factori generali de vulnerabilitate (adică factori care îi predispun pe unii indivizi să dezvolte panică de-a lungul vieții), factori cauzali specifici (factori care în prezent explică apariția atacurilor de panică) și factori de menținere/cronicizare (factori care nu determină în mod direct apariția atacurilor de panică, dar conservă/agravează pe termen lung simptomatologia).

1. Care sunt factorii generali?

De ce panica apare doar la 2-5% din oameni? De ce panica este mai frecventă în familiile cu istoric de tulburare de anxietate? De ce panica este mai 2-3 ori mai frecventă la femei decât la bărbați?

Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte panică. Este foarte probabil ca acest lucru să fie determinat de niște mecanisme genetice. Știm din studiile familiale că persoanele care au rude de gradul I cu diagnostic de Panică au un risc de 3-5 ori mai mare de a dezvolta și ele panică de-a lungul vieții; iar studiile realizate pe gemeni au arătat că factorii genetici pot explica 48% din variația acestei tulburări. Este încă dificil să vorbim de gene specifice care să contribuie la dezvoltarea panicii. Numeroase studii au arătat că există o oarecare asociere între panică și gene de pe cromosomii 1p, 4q, 7p, 9q, 11p, 15q si 20p, precum: CCKBR, MAOA, COMT, HTR1A, ADORA2A, SLC6A4 și altele. Dar suntem încă departe de a înțelege exact mecanismele genetice care contribuie la vulnerabilitatea pentru panică.

Un alt factor general de vulnerabilitate este neuroticismul – o trăsătură de personalitate evaluată adesea de inventarele psihologice de personalitate. Neuroticismul se referă la tendința unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu ușurință cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe acuze somatice în perioade de stres. Din nou studiile genetice au arătat că 30-50% din neuroticism poate fi explicat de factori genetici, dar încă nu-i cunoașem cu exactitate.

De asemenea, se pare că persoanele cu un istoric medical de tulburări respiratorii sau care au rude de gradul I cu astfel de tulburări au un risc mai mare de a dezvolta panică. În general persoanele care au suferit de o condiție medicală care le-a pus viața în pericol sau care le-a provocat la un moment dat o teamă foarte intensă devin pe viitor mult mai sensibile la anumite simptome fiziologice (de exemplu: dificultăți de respirație). Avem de asemenea studii care arată că experiențele timpurii de violență în familie, abuz fizic sau sexual îi pot predispune pe indivizi să dezvolte atacuri de panică.

2. Care sunt factorii cauzali specifici?

Principalul factor cauzal al atacurilor de panică este interpretarea catastrofică a senzațiilor somatice. Persoanele cu atacuri de panică sunt convinse că senzațiile pe care le trăiesc sunt extrem de periculoase și le iau ca dovadă a unui diagnostic fatal, dar care este ascuns expertizelor medicale (chiar dacă nu poate fi detectat, acesta există cu certitudine). Practic, în mintea persoanelor cu atacuri de panică s-a dezvoltat un automatism (ca un program de calculator care rulează în mod automat) care presupune detectarea imediată a senzațiilor somatice atipice (de exemplu: o stare de oboseală, furnicături în degete, o jenă la nivelul pieptului) și interpretarea lor într-un mod exagerat (“Ceva nu-i bine cu inima mea!” “Doamne, mi se face rău!” “O să leșin! O să leșin!”).

Prin lentila acestor interpretări: senzațiile inconfortabile, dar firești (pe care alte persoane le-ar ignora sau nu le-ar da prea mare importanță) apar ca o amenințare teribilă. Este firesc ca în fața unei amenințări teribile să reacționăm ca un sistem de alarmă și să ne apărăm viața cu orice preț. Dar atunci când amenințarea este ireală, aceste reacții sunt disfuncționale – ne epuizăm toate resursele pentru un pericol inexistent. Iată de ce atacurile de panică se mai numesc “alarme false” – pregătiri exagerate ale organismului și minții pentru o amenințare care nu există.

3. Care sunt factorii de menținere/cronicizare?

Atacurile de panică sunt experiențe foarte dificile. De aceea persoanele cu atacuri de panică devin foarte preocupate de evitarea lor. Dar cum poți să eviți un atac de panică? Unul din lucrurile la care recurg adesea aceste persoane este de a evita locurile sau situațiile în care au avut atacuri de panică în trecut. De exemplu, evitarea locurilor aglomerate, evitarea șofatului, evitarea situațiilor în care rămâi singur, evitarea efortului fizic, evitarea sexului, evitarea stresului. Practic, persoanele cu panică încep să își decupeze viața astfel încât să nu se mai confrunte cu situațiile care le pot provoca noi atacuri.

Paradoxul acestei strategii este că deși evitarea poate să amâne apariția atacurilor de panică pentru un timp, pe termen lung evitarea cronicizează panica. În timp, individul se convinge tot mai puternic că el este cu adevărat vulnerabil în fața atacurilor de panică și devine tot mai preocupat ca nu cumva să se confrunte cu una din situațiile pe care trebuie să le evite. Acest lucru îl menține într-o stare permanentă de îngrijorare și anxietate. Mai mult, atunci când atacurile de panică apar în ciuda acestor măsuri de siguranță, individul este mai predispus să se simtă învins sau lipsit de speranță.

Pe scurt, evitarea conservă frica. Să ne imaginăm că suntem copii și ne spune cineva că sub patul nostru se află o caracatiță teribilă, pe care dacă o privim în ochi o să ne înhațe și o să ne mănânce. Este firesc să ne fie frică! Și este firesc să ne ferim să ne uităm sub pat – suntem copii și nu știm ce se află acolo. Așa că seară de seară ne suim în pat și ne ferim să ne uităm sub el de teamă să nu vedem ceva cumplit. Poate la un moment dat ne vom gândi că oamenii spun de fapt tot felul de povești, și multe nu sunt reale. Nu au cum să fie reale! Prin urmare, și caracatița aceasta ar putea fi o invenție. Da, dar dacă nu e? Nu e mai mare riscul dacă nu cred în ea? Mai bine să nu ne uităm sub pat! La un moment dat frica aceasta poate începe să ne enerveze. La naiba, nu poate fi o caracatiță acolo! Nu se aude nimic de sub pat, nu se vede nimic ieșind de sub el – nu are cum să fie o caracatiță. Dar dacă este? Nu poate fi! Dar nu am de unde să știu sigur. Nu se poate uita altcineva sub patul meu? Ce spui? Nu este nimic sub patul meu? Dar daca nu te-ai uitat bine? Poate nu te pricepi! Mai bine sa nu mă uit sub pat.

Iată jocul de du-te – vino al minții noastre. Evitarea ne menține pe loc, în aceeași stare de neliniște și incertitudine. Frica nu poate fi învinsă decât confruntându-ne cu ea.

Revino la Cuprins


Cum se tratează panica?

Ca în toate tulburările de anxietate, există două tipuri de tratamente bine validate – care se aplică independent sau în combinație: psihoterapie și medicație.

Studiul pax: tratament online gratuit pentru panica

În continuare vom vorbi doar despre psihoterapia cognitiv-comportamentală. De ce? Pentru că avem suficiente studii clinice care arată că acest tratament este eficient (de exemplu: Studiul lui David Barlow din JAMA în 2000 care arată că efectul psihoterapiei este egal cu cel al medicației când sunt aplicate independent; sau Studiul lui Michelle Craske din Psychological Medicine în 2005 care arată că adăugarea psihoterapiei la medicație sporește impactul tratamentului) și este recomandat de numeroase autorități din domeniul sănătății mentale (de exemplu: Ghidul Asociației Americane de Psihiatrie sau Ghidul Institutului Național pentru Sănătate și Excelență în domeniul Clinic din Marea Britanie).

1. Ce presupune psihoterapia cognitiv-comportamentală?

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (prescurtată adesea CBT, din engleză cognitive-behavioral therapy) se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate și depresie pot fi corectate prin modificare modului în care oamenii gândesc și a modului în care aceștia acționează. Să ne uităm la factorii specifici și la factorii de menținere ai tulburării de panică (cei pe care i-am discutat în secțiunea anterioară). Aceștia sunt ținta psihoterapiei CBT: corectarea interpretărilor catastrofice și oprirea comportamentelor de evitare.

Practic, prin psihoterapia CBT persoanele cu atacuri de panică învață că simptomele lor inconfortabile nu sunt deloc periculoase și că se află mereu sub controlul minții lor. Mai mult, ei învață că pot tolera teama de atacuri de panică și că pot să se confrunte cu acele situații pe care obișnuiau să le evite. De asemenea, un lucru deosebit de important pe care aceste persoanele îl învață pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului și a minții. Anxietatea este o problemă epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin niște proceduri de respirație, relaxare musculară, autosugestie sau exercițiu fizic.

2. Se poate face psihoterapie online?

În ultimii ani, tot mai multe persoane caută servicii psihologice online, din numeroase motive, cum ar fi:

  • nevoia de a avea acces rapid și permanent la informații relevante;
  • lipsa de specialiști în localitatea/zona de domiciliu;
  • costuri prea ridicate ale serviciilor tradiționale;
  • programul zilnic de lucru împiedică accesul la serviciile tradiționale;
  • nevoia de confidențialitate în consultarea acestor servicii;

De aceea, specialiști din întreaga lume au început să ofere servicii de evaluare psihologică și programe de psihoterapie prin intermediul internetului. Dar funcționează aceste lucruri? În fond, nu este psihoterapia un proces interuman – cum poate o pagină web sau o interacțiune cu un psiholog prin email/videochat să înlocuiască acest lucru?

Haideți să privim întâi rezultatele. Avem deja suficiente studii clinice care arată că problemele de anxietate pot fi tratate eficient prin intermediul internetului (se poate consulta în acest scop pagina de Resurse de pe site-ul Asociației de Consiliere și Psihoterapie Online din România). Mai mult, avem studii clinice care compară în mod direct psihoterapia CBT online cu cea tradițională (față-în-față), iar rezultatele arată cele două forme de terapie pot fi la fel de eficiente (vezi studiul lui Gavin Andrews din PLoS în 2010).

Prin urmare, psihoterapia online în tulburarea de panică, și anxietate în general, funcționează. Cum putem înțelege acest lucru? În primul rând, programele de psihoterapie online sunt realizate de specialiști și utilizează la bază aceleași principii de intervenție care au fost validate în formele tradiționale de psihoterapie CBT. În al doilea rând, psihoterapia trebuie înțeleasă ca un proces ce are loc în mintea noastră, nu în jurul nostru. Psihoterapia funcționează pentru că schimbă ceva în mintea noastră, în modul nostru de a fi. Aceste schimbări se produc deoarece lucrurile pe care le citim, pe care le discutăm și exercițiile pe care le facem au consecințe asupra modului nostru de gândire și asupra viitoarelor noastre acțiuni. De aceea, psihoterapia nu este dependentă de prezența fizică a unui psihoterapeut – ci de posibilitatea ca cel care are nevoie de ajutor să intre în contact cu acele resurse psihologice (de exemplu: explicații, figuri, exerciții, încurajări, exemple, demonstrații, povești de succes) care vor avea un impact benefic asupra minții sale. Iată de ce un program online bine croit poate să dea rezultate foarte bune în tratamentul anxietății.

Revino la Cuprins


Unde pot găsi un tratament online pentru panică?

PAXonline este prima platformă profesională din România care este dedicată prevenției și psihoterapiei online a anxietății. Platforma este realizată de specialiști din domeniul psihologiei clinice, psihoterapiei și IT. Este mai mult decât un site cu informații – este o clinică virtuală de psihoterapie. Pe PAXonline pot fi găsite programe complete de psihoterapie pentru șase tulburări de anxietate. Fiecare program acoperă următoarele componente (și nu numai):

  • înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
  • dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
  • schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
  • corectarea comportamentelor care ne mențin anxietatea;
  • dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
  • dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
  • reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.

Iată o scurtă prezentare video a platformei PAX:

În plus față de programele profesionale de psihoterapie, clinica PAX oferă utilizatorilor și alte avantaje:

  • instrumente de screening și diagnostic psihologic;
  • resurse psihologice multimedia precum articole, imagini, figuri, prezentări de caz, videoclipuri, înregistrări audio despre anxietate și tratamentul anxietății;
  • asistență psihologică online – adică posibilitatea de a desfășura ședințe de psihoterapie online prin mail, chat sau videochat;
  • forum de discuții cu alte persoane care se confruntă cu probleme de anxietate;
  • independență, control personal și flexibilitate în utilizare.

Principalele facilități ale platformei sunt prezentate pas cu pas într-un scurt videoclip pe pagina principală a clinicii PAXonline.

Revino la Cuprins


Dacă dorești mai multe informații despre PAXonline și serviciile pe care le oferă, iată câteva link-uri utile: