Tag Archives: statistici

Sănătatea mentală a mamei este esențială pentru sănătatea mentală a copilului

Psiholog Claudia Găgeanu

Autor

Psih. Claudia Găgeanu

Psiholog clinician și psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


Sanatatea mentala a mamei in timpul sarcinii

Două studii longitudinale publicate în 2007 și 2012 în revistele de specialitate ”Journal of Affective Disorders” și respectiv ”Psychoneuroendocrinology” au arătat că problemele psihologice cu care se confruntă mamele înainte și după naștere ar putea să fie factori de risc pentru dezvoltarea anxietății la copiii lor, mai ales în adolescență.

Pentru a înțelege de ce unele persoane sunt mai vulnerabile să dezvolte o tulburare de anxietate, cercetătorii caută răspunsuri în dezvoltarea timpurie: ce se întâmplă în timpul sarcinii (înainte de naștere – prenatal) și cum este afectat copilul de primele interacțiuni cu lumea (după naștere – postnatal). Ne interesează această perioadă pentru că ea este deosebit de sensibilă: nicicând în viața unui om creierul nu se dezvoltă atât de repede; iar influențele pozitive sau negative din această perioadă se pare că au implicații pentru întreaga viață! Problemele psihologice ale mamelor pot fi atfel de influențe negative.

Cele două studii au investigat în ce măsură tulburările psihologice ale mamelor, din timpul sarcinii si în primii ani de viață ai copiilor (pre- și postnatal) se asociază cu dezvoltarea anxietății sau depresiei la copiii lor.

I. Studiul din 2007 s-a desfășurat pe o perioadă de 13 ani și a implicat 41 de mame fără depresie postnatală și 53 de mame care sufereau de această problemă. Femeile au fost evaluate la două luni după ce au născut, dar și ulterior. Copiii lor au fost evaluați la 18 luni, 5, 8 și 13 ani.

Cercetătorii au descoperit că riscul de a dezvolta o tulburare mentală este de trei ori mai mare la copiii ale căror mame suferă de depresie. (15% dintre acești copiii au avut tulburări de tip anxios, față de 4% dintre copiii a căror mame nu au suferit de depresie postnatală).

Copiii cu mame care au suferit de depresie postnatală Copiii cu mame care NU au suferit de depresie postnatală
Tulburări de anxietate 15% 4%
Depresie 12% 3%
Probleme de comportament 4% 2%

Rezultatele acestui studiu au arătat că expunerea imediat după naștere la depresia mamei este un factor de risc important ce poate prezice instalarea anxietății la acești copii în primii ani de viață sau în adolescență. Mai mult, dacă depresia mamei este cronică și severă, iar copiii sunt expuși pentru o perioada mai îndelungată, riscul lor de a dezvolta depresie crește de asemenea semnificativ.

II. Studiul din 2012 s-a desfășurat pe o perioadă de 9 ani și a inclus 178 de perechi mamă-copil. Mamele au fost evaluate la 19, 25 și 31 de săptămâni de sarcină. Cercetătorii au investigat nivelul de stres prenatal, atât la nivel de biologic (prin hormonul numit cortizol, indicator al stresului și anxietății), cât și la nivel psihologic (prin depresia, stresul perceput și anxietatea specifică sarcinii). Anxietatea specifică sarcinii este definită aici ca frica mamelor pentru sănătatea proprie și a copiilor, dar și așteptările despre travaliu și nașterea propriu-zisă. Anxietatea copiilor a fost evaluată ulterior, la vârsta de 6-9 ani.

Al doilea studiu arată că stresul mamei din timpul sarcinii are un rol important în dezvoltarea psihologică a copiilor. De asemenea, anxietatea pe care o au mamele, mai ales anxietatea specifică sarcinii, s-a asociat și ea cu un risc crescut al copilului de a dezvolta tulburări de anxietate până la 9 ani mai târziu.

În acest studiu, 28 dintre cei 178 de copii (15.7%) au avut probleme de anxietate la evaluarea ulterioară. Nivelul mediu al cortizolului prenatal s-a asociat cu anxietatea la 6-9 ani în cazul copiilor. A fost de două ori mai probabil ca acei copii cu anxietate să fi avut mame cu nivel crescut de cortizol în timpul sarcinii. Acest lucru confirmă ipoteza conform căreia cortizolul mamei modifică dezvoltarea fătului în regiuni ale creierului importante pentru sănătatea emoțională, precum amigdala. Amigdala este o structură cerebrală esențială pentru modul în care oamenii percep evenimentele de viață și pentru declanșarea reacțiilor de frică față de amenințări. Prin urmare, stresul biologic al mamei are un impact important asupra dezvoltării creierului la făt. Dereglările hormonale produse de un stres exagerat pot duce la modificări neuronale ce favorizează după naștere dezvoltarea tulburărilor de anxietate.

Mai jos avem o ”axă a timpului” care sumarizează cele discutate anterior.

axa_temporala

Integrând cele două studii, se pare că problemele psihologice ale viitoarelor mame se traduc în general în modificări biologice ale mediului intrauterin în care se dezvoltă fătul, punând la risc maturizarea normală a structurilor cerebrale responsabile de declanșarea emoției de frică. Acest lucru poate însemna totodată un risc crescut al copiilor lor pentru anxietate peste câțiva ani, către vârsta adolescenței. Totodată, primul studiu prezentat atrage atenția inclusiv asupra mediului în care copiii se dezvoltă după naștere: depresia maternă influențează negativ interacțiunea mamă-copil și este deci un factor de risc pentru apariția tulburării de depresie în adolescență.

În concluzie, rezultatele acestor studii subliniază importanța sănătății mentale a mamei, încă din timpul sarcinii pentru dezvoltarea neurocognitivă și emotională echilibrată a copilului.

Articolele citate pot fi accesate gratuit pe aceste link-uri:

I. Halligan, S. L., Murray, L., Martins, C., & Cooper, P. J. (2007). Maternal depression and psychiatric outcomes in adolescent offspring: a 13-year longitudinal study. Journal of Affective Disorders, 97(1), 145-154.

II. Davis, E. P., & Sandman, C. A. (2012). Prenatal psychobiological predictors of anxiety risk in preadolescent children. Psychoneuroendocrinology, 37(8), 1224-1233.

Insomnia cronică este un factor de risc pentru dezvoltarea anxietății

Psiholog Claudia Găgeanu

Autor

Psih. Claudia Găgeanu

Psiholog clinician și psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


rolul insomniei in dezvoltarea anxietatii

Un studiu epidemiologic de amploare publicat în 2007 în revista de specialitate SLEEP a arătat că insomnia cronică este un factor de risc important pentru dezvoltarea tulburărilor de anxietate.

Insomnia se referă la mai multe tipuri de probleme de somn, precum:

• Persoana nu poate să adoarmă și/sau
• nu poată să mențină somnul și/sau
• somnul nu este odihnitor.

Studiul a fost realizat în două etape, la 11 ani diferență – în 1984 și 1995 – și a investigat problemele psihologice a 25.130 de cetățeni norvegieni. Diferența mare de timp dintre cele două etape ne ajută să facem distincția dintre insomnie ca factor de risc (insomnia este prezentă, dar încă nu există și o altă problemă psihologică) sau insomnie ca simptom timpuriu al tulburărilor psihologice (insomnia ca parte a unei probleme psihologice).

Studiile anterioare au arătat că insomnia este în mod comun asociată cu tulburările de anxietate și depresie. Totodată, aceste două tulburări sunt deseori comorbide – respectiv le putem observa în același timp, la aceași persoană. Cercetătorii norvegieni au pornit de la aceste date și și-au propus să investigheze într-un studiu longitudinal de mare amploare măsura în care insomnia cronică poate prezice instalarea anxietății și a depresiei.

Ce a rezultat:

Proporția de persoane care suferă de probleme de somn (a iniția, a menține sau a avea un somn odihnitor) crește odată cu vârsta: e mai probabil ca vârstnicii să sufere de insomnie decât persoanele de vârsta a doua (23% dintre femeile între 70-79 de ani față de 6,4% dintre femeile între 30-39 de ani; 11% dintre bărbații între 70-79 de ani față de 5,4% dintre bărbații între 30-39 de ani). Totodată, femeile raportează mai des probleme de somn decât bărbații.

Studiul realizat pe 25.000 de cetățeni norvegieni a arătat că numărul persoane care suferă de insomnie crește odată cu vârsta și că această problemă este mai frecventă la femei decât la bărbați.

În ceea ce privește asocierile cu tulburările de anxietate și depresie, rezultatele au fost următoarele:

1. Insomnia cronică prezice instalarea anxietății (dar nu și depresiei), chiar dacă nu există încă semne ale unei tulburări de anxietate în prezent. Persoanele care raportau insomnie cronică în prima fază a studiului a fost mai probabil să sufere de anxietate în cea de-a doua fază a studiului (11 ani mai târziu), dar nu și de depresie.

2. Insomnia cronică este o stare care se asociază cu prezența anxietății sau depresiei. Insomnia este deci adesea parte a problemelor de anxietate sau depresie.

3. Insomnia cronică este un factor de risc – cu cât persoana are probleme de somn mai intense și mai de lungă durată, cu atât e mai probabil să dezvolte anxietate, dar nu și depresie. Persoanele care au avut probleme de somn atât în ancheta din 1984 cât și în cea din 1995 a fost mai probabil să aibă și anxietate în faza a doua a studiului (1995).

În ceea ce privește asocierile cu tulburările emoționale, rezultatele au arătat că insomnia cronică prezice instalarea anxietății, dar nu și a depresiei.

Prin urmare, cercetarea a găsit o relație importantă între insomnia de lungă durată și dezvoltarea tulburărilor de anxietate. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are probleme de somn de foarte mult timp (cronic), putem spune că insomnia este un indicator al unei ”trăsături” (engl. trait marker) care favorizează dezvoltarea altor tulburări precum anxietatea.

Cercetătorii norvegieni au descoperit că insomnia cronică este un factor de risc – cu cât persoana are probleme de somn mai intense și mai de lungă durată, cu atât e mai probabil să dezvolte anxietate clinică.

Atenție deci la problemele de somn! Dificultățile în a iniția sau a menține somnul și/sau un somn neodihnitor ne pot pune la risc pentru anxietate. Problemele de somn se pot trata cu succes prin diverse metode de relaxare neurofiziologică, controlul îngrijorărilor, igiena mediului de somn, schimbarea alimentației sau medicație.

Fobia socială nu este același lucru cu timiditatea

Psiholog Claudia Găgeanu

Autor

Psih. Claudia Găgeanu

Psiholog clinician și psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


timiditatea_nu_este_fobie_sociala

Timiditatea ar putea fi confundată cu fobia socială pentru că ambele presupun o anumită doză de reticență față de situații sociale, însă ele diferă din mai multe puncte de vedere relevante:

  • Timiditatea este definită ca ”inhibiție comportamentală” și ține de temperamentul cu care ne naștem. Atunci când întâlnesc situații sau persoane noi, persoanele timide sunt uneori reticente, neliniștite sau ”rușinoase”, însă pot trece de sentimentul de discomfort și se adaptează bine mediului.
  • Fobia socială, pe de altă  parte, este o tulburare de anxietate care produce dizabilitate, deoarece afectează viața persoanei pe plan social, profesional etc. O persoană cu anxietate socială va suporta cu greu situații în care anticipează că va fi evaluat, chiar în viața de zi cu zi. În consecință, pentru a evita emoțiile intens negative pe care le resimte în situații sociale, va evita pe cât posibil și va găsi justificări pentru neimplicarea sa. – pentru detalii, citiți articolul despre Fobie socială.

De exemplu, în urma unei prezentări de proiect în fața echipei de lucru:

O persoană timidă și-ar spune probabil: ”M-am bâlbâit puțin la început, dar apoi a mers bine, cred că i-am convins!” În contrast, o persoană cu fobie socială și-ar aminti experiența de vorbit în public astfel: ”A fost îngrozitor, m-am bâlbâit încontinuu, am arătat ca un prost, sigur n-au înțeles nimic. Nu trebuia să fiu eu cel care prezintă, am dat-o în bară!”

În SUA, s-a pus problema dacă fobia socială (tulburarea de anxietate socială) nu este cumva o patologizare a timidității normale, cu scopul de a crește vânzările de medicamente. Un grup de cercetători de la Institutul Național pentru Sănătate Mentală (NIMH) din Maryland (SUA) și-a propus ca obiectiv să investigheze:

  • în ce măsură timiditatea se suprapune cu anxietatea socială
  • cum diferă timiditatea de anxietate socială în ceea ce privește (1) caracteristicile socio-demografice (ex. gen, vârstă), (2) afectarea funcționării în viața de zi cu zi și (3) prezența altor tulburări psihiatrice asociate (comorbitități)
  • cât tratament medicamentos se prescrie în cazul timidității sau fobiei sociale.

Rezultatele studiului desfășurat în 2011 pe un eșantion de 10.123 de adolescenți cu vârste între 13-18 ani sunt prezentate mai jos:

grafice_timiditate_fobie_sociala

  • 46% dintre tineri se autodescriu ca fiind timizi și 8.6% din totalul tinerilor au fobie socială evaluată în mod clinic;
  • doar 12% din tinerii timizi și 5.2% dintre tinerii non-timizi au și fobie socială;
  • fetele sunt mai timide decât băieții, dar fobia socială apare cu aceași probabilitate la fete și băieți;
  • copiii de vârstă mai mică sunt mai timizi decât cei mai mari, dar mai mulți adolescenți suferă de fobie socială decât copiii mai mici (tulburarea se instalează, de regulă, mai târziu);
  • copiii cu fobie socială resimt o afectare mai intensă la școală, la muncă, în relațiile familiale și în viața socială decât copiii timizi sau copiii care nu au probleme de acest gen;
  • copiii timizi nu sunt mai afectați în aceste domenii decât copiii non-timizi;
  • copiii cu fobie socială au mai multe tulburări asociate: anxietate, tulburări de dispoziție (ex. depresie), comportament opoziționist și sfidător, consum de substanțe, decât copiii timizi și cei fără probleme de acest gen;
  • deși resimt afectare intensă, copiii cu fobie socială nu este mai probabil să caute tratament medical pentru problema lor. 2,3% din copiii cu fobie socială și 0,9% din copiii timizi au primit medicație în ultimul an (Paroxetină);

Studiul a fost publicat în revista de specialitate Pediatrics și poate fi consultat gratuit aici: click pentru articol.

Concluziile la care au ajuns cercetătorii sunt că fobia socială apare și în absența timidității, iar timiditatea apare și fără fobie socială. Cu alte cuvinte, este foarte probabil ca timiditatea și fobia socială să fie independente. Mai mult, cele două apar mai degrabă izolat, decât împreună.

Copiii cu fobie socială sunt mai vulnerabili decât copiii timizi pentru alte tulburări emoționale și comportamentale sau pentru consum de substanțe (alcool, droguri). Pe de altă parte știm că timiditatea în copilăria timpurie se asociază cu o rată scăzută a acestor probleme.

Nu este mai probabil ca adolescenții cu fobie socială să fie sub tratament medicamentos, în comparație cu alți adolescenți de vârsta lor. Acest lucru pune sub semnul întrebării ideea conform căreia fobia socială este de fapt o timiditate patologizată pentru a crește vânzările de medicamente.

Anxietatea: risc mai mare de suicid decât depresia?

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


anxietate_risc_suicid

În Octombrie 2013, patru studii publicate în revista de specialitate Depression and Anxiety au analizat riscul de suicid al persoanelor cu probleme de sănătate mentală. În mod specific, cercetătorii au investigat dacă anxietatea se asociază cu riscul de suicid, măsurat prin gânduri legate de suicid, tentative de suicid sau comiterea suicidului. Mai mult, efectul anxietății asupra riscului de suicid a fost comparat cu cel al depresiei. Desigur, anxietatea și depresia se găsesc cel mai des în comorbiditate la pacienți (în unele studii comorbiditatea, adică prezența simultană a ambelor tipuri de simptome, este aproximată la 60-80%). Cu toate acestea, există proceduri statistice prin care se poate estima asocierea dintre simptomele de anxietate și riscul de suicid, independent de simptomele de depresie, și viceversa. Astfel de proceduri sunt larg utilizate în cercetările din medicină, genetică și psihologie.

Toate cele patru studii au ajuns la concluzia că simptomele de anxietate sunt puternic asociate cu riscul de suicid și în unele chiar mai puternic decât depresia. Primul studiu a fost realizat de un grup de cercetare australian condus de Dr. Philip Batterham pe un eșantion de aprox. 7.500 de oameni, aleși din toate categoriile de vârstă. Rezultatele au arătat că incidența acuală a gândurilor legate de suicid și a diagnosticului de depresie majoră depinde mai mult de simptomele de anxietate (23% și 45%) înregistrate cu 4 ani în înainte, decât de simptomele de depresie (16% și 35%).

Al doilea studiu, realizat de cercetători americani sub conducerea Dr. Holly Wilcox de la Universitatea de Medicină Johns Hopkins, a analizat riscul de suicid în rândul a 1.433 de oameni cu depresie majoră recurentă (DMR). Ipoteza cercetătorilor a fost că diagnosticul suplimentar de TSPT („tulburare de stres posttraumatic”, o tulburare de anxietate asociată cu expunerea la un eveniment traumatic) oferă un risc crescut pentru suicid la aceste persoane. Într-adevăr, cei 14.3% de oameni diagnosticați cu DMR și TSPT au prezentat o incidență crescută a tentativelor de suicid, iar analizele statistice au confirmat faptul că TSTP constituie un factor de risc independent pentru suicid.

Studiul publicat de Dr. Zimri Yaseen și alți cercetători americani a analizat riscul de suicid în rândul a 2.864 de oameni cu depresie, uitându-se în mod specific la rolul simptomelor de panică, adică la atacuri de panică recurente și teama persistentă că aceste atacuri vor produce moartea. Rezultatele arată că simptomele de panică evaluate cu trei ani înainte se asociază cu riscul actual de suicid al acestor persoane. Analize statistice de profunzime au arătat că teama de a muri este factorul cheie care se asociază cu riscul crescut de ideație suicidară și tentative de suicid.

Al patrulea studiu este o meta-analiză realizată de un grup de cercetare american condus de Dr. Zhen Wang de la Clinica Medicală Mayo. Cercetătorii au analizat 42 de studii publicate în literatura de specialitate, cuprinzând un total de aprox. 310.000 de participanți din mai multe țări. Studiile au fost selectate pentru analiză dacă cercetarea efectuată a fost corectă metodologic și dacă a vizat relația dintre anxietate și riscul de suicid. Pe baza acestei meta-analize, autorii au putut trage concluzia că pacienții cu anxietate au un risc crescut de suicid, atât în ceea ce privește gândurile legate de suicid (risc de 2.89 ori mai mare), cât și în ceea ce privește tentativele de suicid (risc de 2.47 ori mai mare) și comiterea suicidului (risc de 3.34 ori mai mare). Riscul de suicid a fost asociat cu fiecare tip de tulburare de anxietate, cu excepția tulburării obsesiv-compulsive. Trebuie menționat faptul că gradul de încredere în aceste rezultate este totuși moderat, dat fiind că cele 42 de studii analizate sunt foarte diferite metodologic și toate prezintă anumite limite.

Desigur, concluzia generală susținută de aceste studii nu este că trebuie să dăm mai puțină importanță depresiei decât anxietății atunci când vorbim de riscul de suicid. Combaterea depresiei este o metodă bine stabilită în comunitatea știițifică ca fiind eficientă în reducerea acestui risc. Studiile semnalează nevoia prioritară ca programele de prevenție a suicidului să ia serios în considerare evaluarea și tratamentul simptomelor de anxietate, nu doar a celor de depresie. De asemenea, este un semnal de alarmă pentru profesioniști:  evaluarea riscului de suicid în rândul persoanelor cu probleme de anxietate (nu doar depresie) este deosebit de importantă.

Anxietatea cronică se asociază cu risc crescut de AVC

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


stroke

Un grup de cercetare american de la Universitatea Pittsburgh a publicat recent în prestigioasa revistă medicală STROKE un studiu prospectiv care arată că anxietatea cronică se asociază cu un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC), independent de alți factori de risc.

AVC este desigur una dintre cele mai grave boli cardiovasculare, constituind a patra cauză de mortalitate datorate unei boli medicale conform American Stroke Association. În Romania, statisticile din 2004 ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că mortalitatea datorată AVC-ului este de 157.9 la 100.000 de oameni. Această valoare este foarte ridicată, plasând țara noastră pe locul 19 din 191 de țări privind rata de mortalitate. Conform acelorași statistici, în SUA mortalitatea este de doar 30.4 (locul 185).

„Care este legătura dintre anxietate și ACV?”  – aceasta este întrebarea de la care a pornit Dr. Maya Lambiase și colaboratorii ei. Cercetătorii au analizat datele acumulate de la un eșantion de 6.000 de oameni pe o perioadă de peste 22 de ani, cu privire la starea lor de sănătate somatică și mentală. Cercetătorii s-au uitat în mod special la relația dintre nivelurile de anxietate înregistrate pe parcursul anilor și incidența AVC-urilor în această populație (au fost 419 cazuri). Rezultatele arată că nivelurile ridicate de anxietate menținute pe parcursul anilor se asociază destul de puternic cu prevalența AVC-urilor. Îngrijorător este faptul că persoanele foarte anxioase, comparativ cu cele puțin anxioase, au un risc cu 33% mai mare de a avea un AVC. Depresia și anxietatea sunt tulburări cu rate foarte mari de comorbiditate, dar relația anxietate-AVC este semnificativă statistic independent de nivelurile de depresie – cu alte cuvinte, anxietatea este un factor de risc independent.

Studiul nu permite însă cercetătorilor să afirme dacă anxietatea are un efect direct asupra riscului de AVC sau mai degrabă unul indirect. De exemplu, rezultatele studiului arată totodată că fumatul și inactivitatea fizică se întâlnește mai frecvent în rândul persoanele cu anxietate crescută. Acești factori comportamentali sunt deja bine cunoscuți în comunitatea medicală ca factori de risc importanți pentru AVC. Este de așteptat ca studiile viitoare să clarifice aceaste rezultate.

Într-o notă încurajatoare, articolul semnalează cititorilor că anxietatea este o problemă emoțională și comportamentală MODIFICABILĂ, prin urmare riscul de AVC asociat anxietății poate fi redus semnificativ prin procedurile deja validate de psihoterapie cognitiv-comportamentală. Într-un interviu despre studiul publicat, Dr. Lambiase spune că rezultatele subliniază nevoia prioritară ca medicii de familie să dețină cunoștințele și instrumentele necesare pentru a evalua și trata din timp problemele de anxietate ale pacienților lor. „Chiar și o creștere modestă în scorurile de anxietate se asociază cu o creștere a riscului de AVC, prin urmare o educație mai bună cu privire la managementul anxietății este importantă”.

Rezumatul studiului poate fi consultat online la:

http://stroke.ahajournals.org/content/early/2013/12/19/STROKEAHA.113.003741.abstract

Cauze și mediatori ai anxietății și depresiei

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


Articol_anxietate_depresie

Un studiu recent publicat în revista de specialitate PloS ONE arată că cele mai puternice surse de anxietate și depresie sunt: istoricul familial al unei boli mintale, deprivarea de relații sociale și un istoric de evenimente de viață traumatice. Dintre acestea trei, evenimentele de viață traumatice au cel mai mare impact asupra simptomelor psihologice.

Cercetătorii nu s-au uitat însă doar la impactul istoricului de viață asupra anxietății și depresiei, ci și dacă această relație este mediată de factori psihologici. Cu alte cuvinte, și-au pus întrebarea: Toți oamenii expuși la evenimente de viață traumatice vor suferi de anxietate și depresie, sau experiențele oamenilor sunt influențate de anumiți factori psihologici? Analizele de mediere realizate de grupul de cercetare britanic au scos la iveală următoarele rezultate: chiar dacă istoricul de viață poate produce anxietate și depresie, factorii psihologici sunt cei care fac diferența atunci când te uiți la intensitatea acestor simptome. Mai exact, cercetătorii au descoperit că anumite variabile psihologice (lipsa unui stil de coping adaptativ, ruminarea și auto-învinovățirea) mediază puternic relația cauzală dintre evenimentele de viață traumatice și simptomele de anxietate și depresie. Cu alte cuvinte, modul de gândire în care oamenii reflectă asupra evenimentelor de viață și asupra propriei persoane determină impactul pe care traumele și problemele sociale sau familiale le au asupra simptomelor de anxietate și depresie.

Concluzia cercetătorilor britanici este în acord cu un număr tot mai mare de studii clinice care arată că factorii psihologici joacă un rol fundamental în dezvoltarea problemelor de sănătate mintală și fiziologică. Aceste date sunt încurajatoare din următorul punct de vedere: Nu putem schimba istoricul de viață al unui individ, dar îl putem ajuta să își schimbe modul de gândire. Astfel, sunt mai mari șansele ca evenimentele traumatice să nu îl afecteze atât de mult încât să dezvolte probleme de anxietate sau depresie. Într-adevăr există deja numeroase studii de psihologice clinică care au confirmat că variabilele psihologice critice pentru dezvoltarea anxietății și depresiei, precum cele identificate în acest studiu, pot fi modificate cu succes prin procedurile de psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Studiul publicat în Octombrie 2013 a fost realizat de un grup de cercetare condus de Prof. Peter Kinderman de la Institutul de Psihologie al Universității Liverpool, având un eșantion de 32.000 de oameni (cel mai mare studiu de acest fel din Marea Britanie). Astfel de cercetări sunt binevenite, dat fiind că problemele de sănătate mintală sunt cauza principală de dizabilitate în EU. De exemplu, în Marea Britanie se estimează că 1 din 4 oameni suferă de o problemă de sănătate mintală, ceea ce aduce costuri anuale directe de 41.8 mld de lire, iar costurile economice datorate productivității reduse la locul de muncă se estimează a fi și mai mari.

Articolul este disponibil online gratuit la adresa: click aici (fereastră nouă)

Epidemiologia tulburărilor de anxietate

Psiholog Liviu Crisan

Autor

Psih. Liviu G. Crișan

Psiholog clinician și psihoterapeut

Expert Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro


Tulburările de anxietate sunt tulburările mintale cel mai frecvent întâlnite în populația generală; au vârsta de debut cea mai mică și prezintă cea mai mare rată de comorbiditate, atât între ele, cât și cu alte tipuri de tulburări mintale.

  • Fobiile specifice reprezintă tulburările de anxietate cu cea mai ridicată prevalență pe parcursul vieții, având rate de 6-12%.
  • Fobia socială este a doua cea mai frecvent întâlnită tulburare de anxietate, cu o rată de până la 10%, dar cu o variație interculturală considerabilă. De exemplu, fobia socială este mai frecvent întâlnită în America de Nord decât în vestul Europei.
  • A treia cea mai frecvent întâlnită tulburare de anxietate este sindromul posttraumatic (PTSD), care prezintă de asemenea o variație ridicată la nivel internațional. PTSD are o prevalență mai mare în țările implicate în conflicte armate sau care au o rată ridicată de violență interpersonală, precum Statele Unite, dar și în țările în care accidentele rutiere sunt mai frecvente, precum țările în curs de dezvoltare. Prevalența PTSD în vestul Europei este de 1-2%, de 6-9% în America de Nord și peste 10% în țările în care există violențe de lungă durată între secte.

Celelalte tulburări de anxietate au o prevalență de până în 5%:

Numeroase studii epidemiologice evidențiază faptul că vârsta de debut a tulburărilor de anxietate precede adesea debutul celelalte tulburări mintale, precum tulburări afective, tulburări de comportament disruptiv, psihoze și abuz de substanțe.

  • Debutul fobiilor specifice este de regulă în copilărie.
  • Fobia socială și nevroza obsesiv-compulsivă debutează de regulă în adolescență sau la începutul vârstei adulte.
  • Tulburarea de panică, agorafobia și anxietatea generalizată prezintă o variație considerabilă a vârstei de debut, însă cel mai adesea aceste tulburări debutează la începutul celei de-a 2-a decade de viață.
  • PTSD prezintă cea mai mare variație a vârstei de debut (dat fiind că expunerea la evenimente traumatice poate apărea pe tot parcursul vieții), dar în majoritatea cazurilor aceasta depășește vârsta de debut a celorlale tulburări anxioase.

Pentru mai multe informații puteți accesa gratuit capitolul “Epidemiology of Anxiety Disorders” de Kessler, Ruscio, Shear și Wittchen (2010) publicat în 2010 în volumul “Behavioral Neurobiology of Anxiety and Its Treatment”