Părinții sunt modele pentru copiii lor. Copiii îi observă, preiau din atitudinile și comportamentele lor și le internalizează. Învață de la ei cum să se poarte cu sine și cu ceilalți și cum să privească viața. În dorința de a-și ajuta copiii, părinții adesea li se dedică pe deplin și dorințele ori suferințele proprii rămân în plan secundar. Adesea însă, a-și ajuta copilul înseamnă a se ajuta pe ei înșiși. Dacă părinții se simt bine, copiii vor învăța de la ei să se simtă bine, dacă părinții se simt rău și copiii vor suferi.
Un studiu recent publicat în The Lancet Psychiatry a arătat că adolescenții ai căror tați au un istoric de depresie prezintă un risc ridicat de a dezvolta și ei depresie. Aceste date vin în completarea unor informații deja bine documentate: unul dintre cei mai mari factori de risc pentru dezvoltarea depresiei în adolescență este depresia maternă.
Înainte de publicarea acestui studiu, informațiile despre riscul ca un copil al cărui tata are depresie să dezvolte și el depresie în adolescență erau inconsistente. Adesea, depresia paternă trece neobservată și netratată (ex. tatăl se concentrează să ofere suport mamei și ignoră propriile simptome; bărbații sunt mai puțin predispuși să caute tratament). Astfel, autorii au investigat relația dintre depresia paternă și depresia copiilor lor în adolescență.
Au folosit date din două cohorte prospective:
- 8565 de copii din Irlanda, au fost recrutați în studiu la 9 luni după naștere; au fost evaluați pentru depresie la vârsta de 13 ani; părinții au fost evaluați pentru depresie când copii aveau 9 ani și apoi la 13 ani.
- 18818 copii din UK au recrutați la 9-11 luni după naștere; au fost evaluați pentru depresie la vârsta de 14 ani; părinții au fost evaluați pentru depresie când copiii lor aveau 7 ani și apoi la 14 ani.
Per total, 366 din 13838 de tați au avut rezultate pozitive la screening-ul pentru depresie.
Cercetătorii au făcut câteva descoperiri importante:
- Simptomele depresive ale taților au fost puternic asociate cu simptomele depresive ale copiilor lor în adolescență.
- Această asociere a fost independentă de, și nu a fost diferită în magnitudine de, asocierea dintre depresia maternă și simptomele depresive ale copiilor în adolescență: depresia paternă afectează copiii la fel de mult ca și depresia maternă.
- Simptomele depresive ale părinților sunt asociate: dacă unul dintre părinți are depresie, crește riscul ca și celălalt părinte să dezvolte depresie.
- Dacă ambii părinți au depresie, copilul prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta depresie în adolescență, comparativ cu un copil care are un singur părinte cu depresie.
- Nu au existat diferențe în magnitudinea riscului între tații biologici și tații adoptivi: deși influențele genetice sunt și ele importante, datele arată că transmisia intergenerațională a depresiei apare predominant prin mecanisme ce țin de mediu (ex. modelarea socială a stilurilor de gândire depresive, dificultățile pe care părinții cu depresie le au în relația părinte-copil).
Având în vedere că trei sferturi dintre adulții cu depresie raportează că problemele lor de sănătate mentală au început în adolescență și că incidența depresiei pare să crească semnificativ în jurul vârstei de 13 ani, intervențiile preventive ar trebui să țintească factorii de risc, începând din adolescența timpurie. Până acum, programele de prevenție a depresiei la adolescenți au implicat mai mult mamele. Însă, efectul depresiei paterne asupra copiilor nu este deloc neglijabil și implicarea taților în programe de prevenție este la fel de importantă.
Sănătatea mentală a ambilor părinți este definitorie pentru sănătatea mentală a copiilor lor.
Bibliografie