Tag Archives: psihologia dezvoltarii

Complet diferiți la 14 și la 77 de ani: personalitatea se schimbă

Psiholog Alina Buza

Autor

Psih. Alina Buza

Psihoterapeut

Colaborator Centrul PAX

TratamentAnxietate.ro

Lăsând la o parte schimbările fizice, majoritatea oamenilor se gândesc la ei înșiși ca fiind aceeași persoană, neschimbată, de-a lungul întregii lor vieți. Perspectivă nu este însă întotdeauna aceeași în ceea ce-i privește pe ceilalți. Cui nu i s-a întâmplat să întâlnească întâmplător un prieten vechi, pe care nu l-a mai văzut de mulți ani și să remarce uimit: “Ce mult te-ai schimbat!” sau “Aproape că nu te-am recunoscut.”?

Este posibil să ne schimbăm felul de a fi? O echipă de cercetători de la Universitatea Edinburgh din Marea Britanie a încercat să ofere un răspuns acestei întrebări. Aceștia au condus cel mai lung studiu realizat vreodată despre trăsăturile de personalitate, căutând să afle dacă și cât de stabilă este personalitatea în decursul vieții.

Personalitatea, conform definiției profesorului de psihologie David Funder “se referă la pattern-urile caracteristice de gândire, emoție și comportament, ale unui individ, alături de mecanismele psihologice – ascunse sau nu – din spatele acestor pattern-uri”.

În literatura psihologică, trăsăturile de personalitate sunt în general considerate a fi stabile. Date ce provin din studii care acoperă 30, 40 de ani de viață, cel mai adesea cuprinzând perioada dintre adolescență și vârsta adultă sau de la vârsta adultă la vârsta a treia, sugerează că trăsăturile de personalitate nu se schimbă în timp. Pornind de la aceste evidențe, autorii acestui studiu și-au propus să măsoare cât de stabilă este personalitatea pe un interval și mai lung de timp, care să acopere adolescența, vârsta adultă și vârsta a treia.

Astfel, Deary și colegii săi (2016) au accesat date dintr-un studiu realizat în 1950 în Scoția, în care 1208 copii cu vârsta de 14 ani au fost evaluați de către profesorii lor pe baza unor chestionare care evaluau 6 trăsături de personalitate: (1) încredere în sine, (2) perseverență, (3) stabilitatea dispoziției, (4) conștiinciozitate, (5) originalitate, (6) dorința de a excela.

63 de ani mai târziu, cercetătorii au reușit să contacteze 635 de persoane dintre cele 1208 evaluate inițial și dintre acestea 174 au fost de acord să repete evaluarea. Aflați acum la vârsta de 77 de ani, participanții s-au evaluat ei înșiși pe aceleași șase trăsături de personalitate, folosind exact aceleași chestionare. În plus, au nominalizat și un prieten apropiat sau o rudă care să îi evalueze. Cercetătorii au comparat apoi rezultatele evaluărilor de la 14 ani, cu cele realizate 63 de ani mai târziu, la vârsta 77 de ani, pentru a vedea dacă găsesc vreo asemănare între ele.

Contrar așteptărilor, cercetătorii nu au găsit asemănări semnificative pentru niciuna dintre cele șase trăsături de personalitate măsurate la 14, respectiv 77 de ani, ca și cum cele două evaluări ar fi fost făcută unor persoane total diferite. Aceste rezultate sugerează că trăsăturile de personalitate nu sunt stabile peste perioade foarte lungi de timp (63 de ani) și personalitatea la vârsta a treia poate fi foarte diferită de diferită față de cea din adolescență.  

Rezultatele au fost o surpriză pentru cercetători deoarece, așa cum am menționat mai sus, majoritatea studiilor anterioare arătaseră o relativă stabilitate a personalității pentru intervale de zeci de ani. În mod asemănător, Deary și colegii săi (2016) se așteptau ca rezultatele lor să confirme că personalitatea rămâne neschimbată pentru o perioadă chiar și mai lungă de timp (63 de ani).

Căutând să-și explice rezultatele diferite de cele ale studiilor anterioare cercetătorii au analizat mai multe studii și au observat că:

  • adolescența este o perioadă de învățare intensă și plină de experiențe noi care duc la mult mai multe schimbări mici dar frecvente în personalitate care, peste timp, se constituie în schimbări substanțiale. Chiar și pentru perioade relativ scurte de timp, asocierile între două evaluări ale personalității sunt mult mai slabe în copilărie decât la vârsta adultă, indicând schimbarea personalității. Cercetătorii atrag însă atenția că alte studii anterioare care au măsurat stabilitatea personalității din copilărie ar fi trebuit să fie  afectate în același fel, totuși ele au arătat stabilitate pentru perioade de 30 de ani.
  • Evaluarea personalității la vârsta a treia a fost făcută mai târziu (la 77 ani) comparativ cu majoritatea studiilor anterioare. Schimbările în circumstanțele de viață și declinul abilităților fizice și cognitive de la această vârstă ar putea duce la schimbări de personalitate.
  • Studiile anterioare au indicat o stabilitate relativă, nu o stabilitate perfectă a personalității. Acestea sugerează că personalitatea este supusă unor schimbări mici dar constate pe parcursul vieții, fapt confirmat de corelațiile privind stabilitatea care tind să fie mai slabe pe intervale lungi de timp (adică cu cât intervalul de timp este mai lung cu atât asemănările între două evaluări sunt mai puține).
  • La vârsta adultă personalitatea tinde să fie cea mai stabilă;

Așadar, o posibilă explicație pentru rezultatele diferite ar putea fi dată de noutatea acestui studiu și anume că a evaluat stabilitatea personalității pe cel mai lung interval de timp măsurat vreodată (63 de ani), cuprinzând atât adolescența cât și vârsta a treia, care sunt considerate a fi perioade de schimbări mai rapide în personalitate. Studiile anterioare nu au cuprins ambele intervale de schimbări mai rapide.  

Rezumând, Deary și colegii săi (2016) au evaluat stabilitatea personalității pe cel mai lung interval de timp măsurat vreodată – 63 de ani. Rezultatele lor au arătat că personalitatea nu este stabilă așa cum se credea până acum, ci este supusă unei serii de schimbări relativ mici, dar constante în decursul vieții. Prin urmare, datorită acestor schimbări graduale personalitatea poate părea stabilă pe intervale scurte de timp (schimbările sunt mici, nesesizbile), dar cu cât intervalul între măsurătorile personalității este mai mare cu atât schimbările în personalitate sunt mai evidente. Rezultatele acestui studiu, publicat în jurnalul Psychology and Aging, sugerează că pe un interval de 63 de ani, personalitatea se schimbă “dincolo de recunoaștere”.

Bibliografie

Harris, M. A., Brett, C. E., Johnson, W., & Deary, I. J. (2016). Personality stability from age 14 to age 77 years. Psychology and Aging, 31(8), 862.

Funder D. C. (2013). The Personality Puzzle (6th ed.). New York, NY: Norton.