Expunerea la problemele din familie în copilărie și adolescența timpurie afectează dezvoltarea creierului în adolescență și prezintă un risc crescut pentru probleme de sănătate mentală mai târziu în viață, se arată într-un studiu realizat de un grup de cercetători britanici. În particular, adversitatea în copilărie experiențiată între 0-11 ani este asociată cu un cerebel mai mic. În contrast, adversitatea experiențiată în adolescență (la 13-14 ani) este asociată cu un volum crescut de substanță cenușie la nivelul cerebelului, dar și în alte arii ale creierului (explicații mai jos).
Publicat în 2014, în jurnalul NeuroImage: Clinical, acesta este unul dintre primele studii care s-a uitat la probleme de familie relativ comune – ușoare spre moderate în severitate – și au legat aceste probleme de alterări în dezvoltarea creierului.
Cercetătorii subliniază că majoritatea studiilor anterioare care au investigat efectele adversității în copilăria timpurie asupra creierului s-au focalizat pe efectele expunerii la forme severe de abuz, maltratare și neglijare severă sau abandon în copilărie, asupra dezvoltării creierului. Rezultatele lor, au arătat în mod repetat, asocieri între expunerea la un mediu aversiv sever și un cerebel mai mic. De asemenea, este bine stabilit în literatură că expunerea la un mediu psihosocial aversiv sever în primii ani de viață crește semnificativ riscul de a dezvolta psihopatologie mai târziu.
Este însă neclar în ce măsură creierul aflat în dezvoltare este sensibil la forme de adversitate în familie, mai puțin severe, dar mult mai răspândite (neînțelegerile și cearta în familie sunt de trei ori mai frecvente – 41%, decât abuzul fizic sau sexual – 16%, conform unor date din UK).
Astfel, în acest studiu motivația cercetătorilor a fost să investigheze impactul expunerii la forme mult mai comune, dar relativ cronice de adversitate familială în copilărie și în primii ani ai adolescenței, asupra adolescenților sănătoși.
Expunerea la un mediu familial aversiv se referă la “expunere la forme de abuz fizic, sexual sau emoțional, certuri sau tensiune între părinți, violență fizică ocazională sau violență verbală, lipsă de căldură afectivă și lipsă severă de comunicare între membrii familiei.”
Pentru acest studiu, 58 de adolescenți (35 fete și 23 băieți) cu vârste cuprinse între 17-19 ani, au fost selectați dintr-un studiu longitudinal mai larg. Cercetătorii au inclus în analiză măsurători ale evenimentelor aversive trăite de către adolescenți în copilărie, obținute din interviuri cu persoanele de îngrijire primară (cel mai adesea mamele) care au raportat evenimentele negative suferite de copiii lor, de la naștere și până la vârsta de 11 ani. Pe baza acestor date, adolescenții au fost clasificați în două grupe: expuși (27) și neexpuși (31) la mediu familial aversiv în copilărie. De asemenea, adolescenții au fost evaluați la 14 și la 17 ani, cerându-li-se să raporteze evenimentele negative de viață recente prin care au trecut ei înșiși, membrii familiei sau prietenii apropiați, în ultimele 12 luni. Au măsurat de asemena simptomele depresive ale adolescenților și sănătatea mentală a îngrijitorului primar. La 17-19 ani, cercetătorii au scanat creierele adolescenților, cu ajutorul RMN, pentru a obține informații despre structura creierului.
Dintre cei 27 de participanți expuși unui mediu familial aversiv, niciunul nu a suferit un abuz sexual, 3 posibil/probabil să fi suferit abuz fizic, 4 probabil au suferit abuz emoțional, toți 27 au fost expuși la certuri moderate sau severe între părinți.
Adversitatea în copilărie și cerebelul: în urma scanărilor RMN a reieșit că adolescenții care au fost expuși în copilărie (0-11 ani) la dificultăți familiale ușoare sau moderate, dar cronice, în special tensiune/certuri între părinți sau lipsă de afecțiune, aveau un volum de substanță cenușie semnificativ mai redus la nivelul cerebelului (dar și în alte regiuni), comparativ cu adolescenții care nu au fost expuși unui mediu aversiv în copilărie. Nu s-au găsit regiuni în care volumul de substanță cenușie să fie mai mare la adolescenții expuși decât la cei neexpuși experiențelor adverse.
Aceste rezultate sunt susținute de datele din studiile anterioare care au arătat că cei expuși la maltratare severă și neglijare în copilărie au un cerebel mai mic. Studiul de față extinde în mod unic aceste descoperiri, arătând că această asociere semnificativă apare și în cazul discordiei parentale ușoare sau moderate, dar cronice.
Cerebelul este asociat, printre altele, cu deprinderea de noi abilități și reglarea stresului. Cercetătorii sugerează că un cerebel mai mic ar putea fi un indicator al riscului de a dezvolta tulburări psihiatrice mai târziu în viață, argumentând că există un suport științific consistent ce a indicat, în mod repetat, că volumul cerebelului este mai mic în majoritatea tulburărilor mentale (ex. în ADHD, tulburări de anxietate, depresie, tulburare bipolară, autism, schizofrenie).
Evenimentele negative în adolescență (la 14 ani) și cerebelul: în contrast cu cele de mai sus, o descoperire semnificativă și neașteptată a fost că adolescenții care au raportat experiențe aversive la 14 ani, aveau un volum crescut de substanță cenușie în arii specifice ale cortexului prefrontal, cortexului parietal, cortexului temporal și la nivelul cerebelului, când au fost scanați la 17-19 ani, comparativ cu cei care nu au fost expuși la evenimente aversive și care aveau o dezvoltare normală.
O posibilă explicație ar fi că stresul ușor care apare în adolescența timpurie ar putea ajuta adolescenții să-și dezvolte reziliența și astfel să facă față mai bine dificultăților mai târziu în viață. Cercetătorii argumentează că este posibil ca timing-ul (vârsta la care sunt trăite evenimentele adverse) să fie important. Este binecunoscut faptul că în primii ani de viață creierul este foarte vulnerabil la stres și alte circumstanțe nefavorabile.
S-a arătat de asemenea că, în comparație cu adolescenții care nu au trăit experiențe aversive, cei care au experiențiat probleme în familie în copilărie, au fost semnificativ mai predispuși să dezvolte o tulburare psihiatrică, să aibă un părinte cu o tulburare de sănătate mentală și aveau mult mai multe percepții negative despre cum funcționa familia lor în prezent.
În concluzie, evenimentele adverse de intensitate moderată, dar cronice (în special certurile între părinți) suferite în copilărie și timpuriu în adolescență sunt asociate cu schimbări în volumul de substanță cenușie la nivelul cerebelului, dar și în alte arii ale creierului, mai târziu în adolescență. Per general, rezultatele studiului ilustrează cum, nu doar formele severe de abuz, neglijare sau maltratare, ci și evenimentele stresante de intensitate ușoară spre moderată, dar cronice, comune multor familii, pot afecta serios dezvoltarea sănătoasă a creierului în adolescență. Cercetătorii afirmă că “expunerea la evenimente adverse în copilărie și adolescență reprezintă cel mai mare factor de risc pentru tulburări psihiatrice mai târziu în viață, iar tulburările psihiatrice sunt cea mai mare cauză de dizabilitate din lume.”
Bibliografie
În plus față de caracteristicile mediului online care permit controlul informațiilor disponibile, cercetătoarea Tamyra Pierce de la Universitatea de Stat California descoperă într-un 
În ciuda acestor efecte favorabile și a funcției pozitive pe care substituirea interacțiunilor față-în-față cu cele online le poate avea, persoanele cu 
Toți cei 160 de participanți au completat o sarcină, bine validată, care consta în aplicarea de stimuli electrici (“șocuri electrice” neplăcute, dar nepericuloase), predictibili și impredictibili, de intesitate moderată, la încheietura mâinii. Cercetătorii au măsurat răspunsurile de tresărire a pleoapelor ale participanților ca un indicator al arousal-ului aversiv. Au măsurat acest răspuns cu ajutorul unor electrozi plasați sub ochi. Cercetătorii au comparat răspunsul de tresărire a pleoapelor din timpul aplicării “șocurilor” predictibile cu cel din timpul aplicării stimulilor imprevizibili.
Rezultatele au arătat că participanții cu 
În acest studiu cercetătorii au scanat creierele a 59 de adolescenți cu vârste cuprinse între 9-17 ani folosind 
În dezvoltarea normală, insula se modifică în copilărie și adolescență, micșorându-se pe măsura înaintării în vârstă. Astfel, micșorarea insulei este asociată cu maturarea creierului. Rezultatele acestui studiu sugerează că stresul major ar putea contribui la îmbătrânirea corticală accelerată a insulei la fete. Aceste descoperiri ar putea explica de ce fetele sunt mai predispuse decât băieții să dezvolte tulburarea de stres posttraumatic. Cercetările anterioare au arătat că fetele sunt mai predispuse decât băieții să dezvolte tulburarea de stres posttraumatic în urma unei traumei (8% fete comparativ cu 2% dintre băieți), dar nu au reușit până acum să explice de ce.
